Roverul Yutu-2 al Chinei a reușit să elucideze misterul obiectului de pe Lună care seamănă cu un cub. Pe forumurile de pe internet s-a speculat că aceasta ar fi o construcție artificială, create de extratereștri.
Administrația Spațială Națională din China (CNSA) a numit obiectul „coliba misterioasă”, speculând în glumă că ar putea fi o casă a extratereștrilor sau o navă spațială.
Iar presa internațională l-a prezentat drept „Cubul de pe Lună”.
Roverul Yutu 2 a găsit o construcție misterioasă pe fața îndepărtată a Lunii
După câteva săptămâni de pregătiri și de condus, roverul Yutu-2 al Chinei s-a apropiat îndeajuns încât să afle dacă avem de-a face cu o construcție artificială sau este vorba de altceva.
Imaginile captate de rover au arătat că, de fapt, „coliba misterioasă” este doar o stâncă. Aspectul său geometric cu linii ascuțite a fost o iluzie optică cauzată de lumină și umbră.
Într-o actualizare postată vineri, Our Space a publicat cea mai recentă fotografie făcută de rover.
Unul dintre controlorii de la sol ai roverului a remarcat pe blog că stânca are forma unui iepure, cu pietre mai mici în față care seamănă cu un morcov. Numele roverului, Yutu, înseamnă „Iepure de jad”; acum și stânca poartă același nume.
Yutu 2, care este alimentat cu energie solară, a făcut prima aterizare pe partea îndepărtată a Lunii pe 3 ianuarie 2019. Chang’e 4, așa cum sugerează și numele, este a patra misiune lunară a Chinei și a doua în care se folosește un rover.
Rover-ul Yutu 2 a început să exploreze Luna în cadrul misiunii Chang’e-4 încă din 2019, relatează Space.com.
De ce ne interesează solul de pe Lună?
Oamenii se pregătesc de noi misiuni spațiale, iar Luna este văzută ca locul ideal pentru plasarea viitoarelor baze semipermanente, în drum spre Marte.
Statele Unite, Rusia și China și-au programat misiuni către Planeta Roșie, cu sonde și rover-uri care deschid calea pentru eventuale misiuni cu echipaj care ar urma să fie lansate în 2030.
China și-a revendicat deja unele recorduri pe parcurs, fiind prima țară care a realizat cu succes o aterizare pe partea întunecată a Lunii.
Această misiune a fost considerată un succes imens și a dus și la câteva descoperiri interesante. China speră că Chang’e 5 va extinde cercetările despre condițiile de pe Lună.
,,Analiza solului de pe Lună, a condițiilor de acolo, este decisivă în planurile privind construcția bazelor lunare. Chinezii fac acest pas cu gândul că vor putea, în următorii 20 de ani, să construiască o bază pe Lună de pe care să trimită, mai departe, misiuni către Marte și alte planete”, explică experții.
NASA pregătește o nouă misiune pe Lună, urmând să trimită o rachetă către polul sud al satelitului natural al Pământului în 2024. Astronauții care vor ajunge pe Lună în 2024 vor face acest lucru la bordul unui lander privat – unul construit de SpaceX, Dynetics sau Blue Origin condusă de Jeff Bezos.