Misterul de pe Insula Paștelui. Cum a dispărut civilizația Rapa Nui

Data: 2/06/2020 | Autor: .

Misterul de pe Insula Paștelui. Cum a dispărut civilizația Rapa Nui

Insula Paștelui este renumită pentru statuile sale gigantice, numite moai , construite de civilizația Rapa Nui în urmă cu aproximativ 800 de ani. Cercetătorii de la Universitatea Binghamton și de la Universitatea din Arizona au lansat, recent, o nouă teorie legată de dispariția celor care au sculptat celebrele statui, care cântăresc, fiecare, până la 90 de tone.

Primii oameni au ajuns pe Insula Paștelui în jurul anului 700 IEN, descoperind aici un adevărat „paradis ecologic”. Populația a crescut rapid, ajungând la 30.000 de oameni.

În lucrarea Colaps, din 2005, cercetătorul Jared Diamond afirma că civilizația Rapa Nui a dispărut în jurul anului 1600, după ce locuitorii insulei au distrus mediul ecologic al insulei.

Diamond a susținut, în esență, că distrugerea mediului ecologic al insulei a provocat prăbușirea civilizației, precum un castel de cărți de joc, pornind de la un război intern, un declin al populației și culminând cu canibalismul.

Viziunea apocaliptică a lui Diamond a fost contrazisă, recent, într-o nouă lucrare publicată în Journal of Archaeological Science, în care cercetătorii au prezentat dovezi care sugerează că oamenii din Rapa Nui au continuat să locuiască insula și după 1600.

În 2012, cercetătorul Carl Lipo, de la Universitatea Binghamton, și colegul său, Terry Hunt de la Universitatea din Arizona, au arătat că statuile moai, de 10 metri înălțime, au fost sculptate și poziționate pe țărmul insulei cu ajutorul unui mecanism ingenios, asistat de numai 18 oameni.

Potrivit acestora, unele statui au avut chiar pălării roșii iar insularii au ales probabil locațiile statuilor în funcție de disponibilitatea surselor de apă dulce, invocând astfel zeii să le asigure continuitatea acestora.

,,Dincolo de scopul statuilor și de estimările privind construcția acestora, undeva între sfârșitul secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea, nu știm prea multe despre calendarul și ritmul evenimentelor legate de construcția ahu și transportul moai ”, a declarat Carl Lipo.

Pentru a afla mai multe, cercetătorii au analizat 11 situri diferite cu ajutorul analizei cu  C14 (carbon radioactiv).

„Rezultatele noastre demonstrează că oamenii de pe această insulă au continuat să trăiască cu obiceiurile și tradițiile lor mult timp după sosirea europenilor, în 1722. Am găsit dovezi concrete care arată că ipotezele legate de disparuția civilizației de pe Insula Paștelui nu sunt corecte  și că trebuie regândite”, a declarant Seth Quintus, antropolog la Universitatea din Hawai.

„Există dovezi arheologice care arată că construcția statuilor a continuat și după sosirea europenilor, în 1722, astfel că ipoteza că toată activitatea legată de construcția și utilizarea arhitecturii monumentale a încetat la un moment dat la sfârșitul secolului al XVII-lea pur și simplu nu are o bază reală.”, a mai spus cercetătorul.

Lipo și colegii săi intenționează să își continue studiile asupra Insulei Paștelui, urmând să se concentreze pe deslușirea motivului pentru care civilizația Rapa Nui a lucrat atât de intens pentru a crea arhitectura spectaculoasă a insulei.

„ Nu am găsit încă un răspuns foarte satisfăcător în privința construcției statuilor. De ce s-a întâmplat acest lucru numai aici și nu și în altă parte din Pacific? Vom încerca să rezolvăm „misterul” din Insula Paștilor ”, a mai spus acesta.

DE UNDE VINE NUMELE DE INSULA PAȘTELUI

Numele de „Insula Paștelui” a fost dat de către exploratorul olandez Jacob Roggeveen, primul vizitator european, care a descoperit insula în duminica Paștelui din 1722 în vreme ce căuta o altă insulă (Insula lui Davis) și a denumit-o Paasch-Eyland (Insula Paștelui în olandeză).

Numele oficial al insulei, în limba spaniolă, este Isla de Pascua, ceea ce înseamnă chiar „Insula Paștelui”.

Sunt câteva ipoteze care încearcă să precizeze care ar fi numele „originar” pentru Insula Paștelui, spre exemplu Te pito o te henua, adică „Buricul Pământului” sau „Capătul lumii”.

Pito înseamnă și buric dar și cordon ombilical, iar insula era considerat a fi legătura dintre lumea celor vii (kainga) și lumea spirituală Po, care se afla în adâncurile oceanului, departe spre est. Atâta vreme cât Insula Paștelui este extremul estic al insulelor polineziene, este posibil ca numele să se refere la capătul lumii celor vii.

Conform tradițiilor orale consemnate de către misionari în anii 60 ai secolului XIX, la început exista pe insulă un sistem de clase foarte clar delimitate, având în frunte un „ariki” (marele șef) investit cu puteri depline peste celelalte nouă clanuri care erau conduse, fiecare, de către un alt șef. „Ariki” era cel mai în vârstă descendent direct al lui Hotu Matua, legendarul „descălecător”.

Cel mai vizibil element al culturii pascuane este producția masivelor Moai, statui din rocă vulcanică a căror masă poate ajunge la sute de tone, și care reprezentau înaintașii zeificați ai locuitorilor insulei.

Se credea că între cei vii și cei morți exista o legătură simbiotică prin care înaintașii asigurau celor vii tot ceea ce aceștia aveau nevoie (sănătate, recolte bogate, fertilitatea turmelor, noroc, etc.) iar aceștia din urmă, prin ofrandele lor, asigurau morților un loc mai bun în lumea spiritelor. Majoritatea așezărilor se regăsește în apropierea coastelor iar statuile Moai sunt înșirate la fel, pe toată întinderea coastelor insulei, cu fața spre interior, supraveghînd urmașii și cu spatele spre lumea spiritelor din ocean.

RAPA NUI, ÎN PATRIMONIUL UNESCO

Rapa Nui este considerată de către UNESCO drept patrimoniu universal, cea mai mare parte a insulei fiind declarată Parc Național (Parcul Național Rapa Nui).

În perioada modernă, insula a servit ca avertisment în ceea ce privește degradarea mediului și cea culturală, la care se poate ajunge prin exploatarea irațională a resurselor.

În prezent această teorie este contestată de către etnografi și arheologi, care susțin că atât aducerea bolilor de către europeni cât și deportarea locuitorilor pe post de sclavi, sunt cauzele care au devastat populația indigenă în secolul XIX și au avut un impact social mult mai mare decât declinul mediului înconjurător.

De asemenea, apariția de specii noi de animale pe insulă (cum ar fi șobolanii și oile), aduse de către coloniști, a avut un impact devastator asupra florei locale, care aproape că a dispărut între anii 1930-1960.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.