Misterul Liniilor Ley. De ce sunt conectate cele mai vechi temple din istoria omenirii?

În 1921, arheologul amator Alfred Watkins a făcut o descoperire remarcabilă. El a observat că siturile antice din jurul Marii Britanii se aflau toate într-o aliniere ciudată. Atât monumentele create de om, cât și cele naturale puteau fi conectate prin căi perfect drepte. El a numit aceste trasee „Linii ley”. Descoperirea a declanșat un amplu val de speculații. De ce sunt conectate cele mai vechi temple din istoria omenirii?

Potrivit teoreticienilor, vorbim de niște linii invizibile care traversează globul – asemănătoare liniilor de latitudine și longitudine – punctate de monumente și forme naturale de relief.

Unii cred că ele poartă râuri de energie supranaturală și că acolo unde se intersectează există zone de energie concentrată care poate fi valorificată de anumite persoane.

Alfred Watkins și descoperirea sa miraculoasă

Alfred Watkins s-a născut la 27 ianuarie 1855 în Hereford, Anglia, într-o familie bogată care conducea mai multe afaceri în acest mic oraș. Pe măsură ce a crescut, Watkins a început să preia sarcini pentru afacerile familiei și a dezvoltat o cunoaștere intimă a regiunii.

Watkins a avut, de asemenea, un interes deosebit pentru fotografie și s-a impus ca un fotograf de peisaje și meșter respectat. El a dezvoltat chiar și Watkins Bee Meter, un mic aparat de măsură a luminii cu un lanț de sincronizare pentru fotograful călător.

Dar Watkins este amintit astăzi mai puțin pentru fotografiile sale și mai mult pentru teoria sa despre liniile ley.

Conform Muzeului Tate, Watkins, după propria sa mărturie, a descoperit pentru prima dată liniile ley în timpul unui „val de revelații” la 30 iunie 1921.

El se afla pe un deal din Blackwardine când a văzut pe o hartă că o serie de situri antice se aflau într-o linie perfect dreaptă. Priveliștea din vârful dealului părea să confirme acest lucru, iar el și-a urmat observația inițială examinând priveliștea de pe alte dealuri înalte din zonă.

Watkins a declarat că nu a fost „împiedicat de alte teorii” și că observațiile sale „au dat rezultate uimitoare în toate districtele”. De asemenea, el a mai teoretizat că pornind din orice punct al liniei și călătorind de-a lungul acesteia, ar fi dezvăluit și situri care nu erau marcate pe hărți, cum ar fi poieni de pădure, tranșee sau crestături pe dealurile cu creastă.

Există o forță eterică?

Viziunea lui Watkins asupra lumii a avut ecou în alte teorii ale „alinierii”, toate sugerând în mare parte același lucru – că oamenii antici erau în ton cu o forță eterică, în mare parte neobservată de omul modern, și își construiau locurile sacre în locuri specifice în care această forță era cea mai puternică.

Cu toate acestea, teoria lui Watkins nu a convins pe toată lumea, iar până în prezent, existența liniilor ley este un subiect puternic dezbătut.

Cum a evoluat mitologia liniilor Ley de-a lungul timpului

Watkins susținea că liniile ley sunt aliniamente drepte care conectează diverse structuri istorice, repere, situri preistorice și locuri sacre. Cu toate acestea, el nu a atribuit personal nicio proprietate mistică căilor de legătură.

El și-a explorat pentru prima dată teoria în detaliu în cartea sa The Old Straight Track, în care a susținut că liniile ley reprezentau rute comerciale străvechi folosite de societățile preistorice din Anglia. Liniile drepte le permiteau să călătorească dintr-un loc în altul cât mai repede posibil, a susținut el.

Totuși, arheologii britanici au ignorat în mare măsură ipoteza lui Watkins, afirmând că ar fi fost nepractic pentru societățile preistorice să călătorească în linii perfect drepte pentru a face comerț – la fel ca în prezent. De exemplu, poate fi mult mai rapid să mergi pe jos în jurul unui deal abrupt decât să urci peste el.

Cu toate acestea, la fel ca multe alte idei marginale, teoria lui Watkins a fost doar o bază. Decenii mai târziu, în anii 1960, ideea lui Watkins a cunoscut o oarecare renaștere datorită unui bărbat pe nume Tony Wedd.

În 1961, Wedd a sugerat că liniile Ley au fost folosite de oamenii preistorici pentru a comunica cu extratereștrii.

De fapt, el credea că acestea erau căi create pentru a ghida OZN-urile care vizitau Pământul. Iar în 1969, John Michell a scris despre liniile ley în cartea sa „The View Over Atlantis”, în care a introdus conceptul de „energii terestre”.

Liniile Ley au început să capete o conotație mai ezoterică, spirituală, în această perioadă. Nu mai erau doar simple urme lăsate de oamenii antici; acum erau „linii energetice” invizibile, pe care doar câțiva aleși puteau să le detecteze cu adevărat.

O abordare științifică

În anii 1980, cercetătorii Tom Williamson și Liz Bellamy au încercat să abordeze liniile ley cu o mentalitate științifică – și, în cele din urmă, descoperirile lor au evidențiat o eroare crucială a teoriei.

Descoperirile lui Williamson și Bellamy nu au infirmat în mod categoric existența liniilor ley, dar au aruncat o cantitate destul de mare de îndoieli rezonabile.

În esență, examinând locațiile diferitelor situri arheologice din Anglia, ei au descoperit că exista o densitate atât de mare de repere încât, în esență, era posibil să se traseze o linie dreaptă în orice direcție și să se conecteze mai multe locații. Altfel spus, oricine putea crea o hartă a liniilor ley.

Cercetătorul Tom Brooks a susținut că matematicieni pasionați au trăit în Marea Britanie încă de acum 5.000 de ani – înainte ca grecii să fi inventat măcar geometria. La fel ca și Watkins, el a examinat situri antice – 1.500 mai exact – și a descoperit că toate au fost construite pe o serie de triunghiuri isoscele, fiecare dintre ele ghidând oamenii antici către următorul.

În teorie, descoperirile lui Brooks ar susține existența liniilor ley.

Însă, pentru a evidenția cât de distorsionate erau aceste date, Matt Parker, de la Școala de Matematică a Universității Queen Mary din Londra, a aplicat tehnicile lui Brooks de desenare a hărților liniilor ley la magazinele Woolworths.

„Știm atât de puține lucruri despre vechile magazine Woolworths”, a declarat el în glumă pentru The Guardian în 2010, „dar le cunoaștem totuși locațiile. M-am gândit că, dacă am analiza locațiile, am putea afla mai multe despre cum era viața în 2008 și despre modul în care acești oameni se descurcau să cumpere accesorii de bucătărie ieftine și CD-uri la preț redus.”

Evident, trei magazine Woolworths din jurul orașului Birmingham formau un triunghi echilateral exact. A fost o descoperire remarcabilă, una care se potrivește cu ipoteza sa, a spus el, „sărind peste marea majoritate și alegând doar câteva care se întâmplă să se alinieze”.

Experimentul ironic al lui Parker a ajuns efectiv la aceeași concluzie ca și cercetarea lui Williamson și Bellamy: prin alegerea unui set limitat de date dintr-un grup mai mare, acesta poate fi folosit pentru a susține aproape orice argument.

Asta înseamnă că liniile Ley nu există în mod definitiv? Nu. Dar evidențiază modul în care datele pot fi distorsionate pentru a promova o anumită idee, ignorând în același timp punctele care nu se potrivesc cu modelul.

Practic, oricine poate crea o hartă a liniilor ley trasând o linie dreaptă prin mai multe situri antice și susținând că acestea au fost construite pe traseu în mod intenționat, la fel cum ar putea forma un triunghi din trei magazine Woolworths și să spună că este rezultatul a ceva mistic.