Celebrul manuscris Voynich, scris într-o limbă necunoscută, ar putea să fi fost realizat între 1420 și 1430, relevă o analiză cu carbon realizată pe pieile folosite pentru realizarea manuscrisului. Nu este exclus ca manuscrisul să fi fost realizat de medicul bavarez Johannes Hartlieb (c.1410-68), care a trăit în jurul perioadei și locului în care a apărut manuscrisul Voynich.
Manuscrisul Voynich este, în fapt, o carte cu 240 de pagini, cu o scriitură de mână îngrijită, fără ştersături ori tăieturi, într-o limbă necunoscută. Are şi o mulţime de desene – executate cu mai puţină strădanie decât în cazul scriiturii – reprezentând oameni, animale, plante ori planete.
Manuscrisul lui Voynich reprezintă, din această perspectivă, una dintre cele mai grele provocări pe care specialiştii în coduri şi lingviştii au primit-o până în prezent. Manuscrisul descoperit în 1912 a reprezentat până de curând un mister total, conform Phys.
Fie că vorbim de identificarea limbii folosite pentru a fi scris sau chiar de unele dintre ilustraţiile care împodobesc textul, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să afle prea multe informaţii despre natura manuscrisului.
Recent, însă, datarea cu carbon oferă o probabilitate de 95% ca pieile folosite pentru realizarea manuscrisului să provină de la animale care au murit între 1404 și 1438.
Cu toate acestea, cel mai vechi proprietar cunoscut al manuscrisului a fost un asociat al împăratului Sfântului Imperiu Roman Rudolf al II-lea, care a trăit între 1552 și 1612, ceea ce înseamnă că lipsește mai mult de un secol de când a fost deținut.
Cercetătorul Keagan Brewer, de la Macquarie University, afirmă că anumite ilustrații (simbolurile zodiacale, un desen de coroană și o formă specială de zid de castel numită merlon cu coadă de rândunică) indică faptul că manuscrisul a fost realizat în zona culturală sud-germanică sau nord-italiană.
Una dintre secțiuni conține ilustrații cu femei goale care țin obiecte lângă sau orientate spre organele genitale. Acestea nu ar avea ce căuta într-un manuscris pur herbal sau astronomic.

Un medic bavarez este autorul?
Cercetătorii nu exclud ca autorul manuscrisului să fie medicul bavarez Johannes Hartlieb (c.1410-68), care a trăit în jurul perioadei și locului în care a apărut manuscrisul Voynich.
Hartlieb a scris despre plante, femei, magie, astronomie etc. De asemenea, el a recomandat utilizarea „literelor secrete” (cum ar fi un cifru, un alfabet secret sau altele similare) pentru a ascunde rețete și proceduri medicale care ar putea duce la contracepție, avort sau sterilitate.
De exemplu, Hartlieb era foarte îngrijorat de faptul că „secretele femeilor” ar putea deveni cunoscute pe scară largă.
În scrierile sale necriptate, fie a refuzat, fie a ezitat să scrie despre anumite subiecte, cum ar fi unguentele vaginale postpartum, plăcerea sexuală a femeilor, afirmațiile conform cărora femeile ar fi dat naștere unor animale, pozițiile coitale „corecte” pentru concepție, sfaturi alimentare care modifică libidoul și informații despre plante otrăvitoare, halucinogene, contraceptive sau abortive.

Cenzura
Cercetătorii au descifrat o serie de coduri din acea perioadă (dar niciunul din codul Voynich). Cel mai lung a fost un cifru de 21 de rânduri din nordul Italiei medievale târzii, care ascundea o rețetă cu utilizări ginecologice, inclusiv avortul.
Analizând ilustrațiile Voynich prin această lentilă, cercetătorii spun că Rozetele – cea mai mare și mai elaborată ilustrație din manuscris – reprezintă o înțelegere medievală târzie a sexului și a concepției.
Deși multe caracteristici ale ilustrației nu au fost încă înțelese, propunerea cercetătorilor merită o analiză atentă.
Legătura cu limba română
Printre numele celebre care au încercat să spargă codul manuscrisului s-a numărat şi informaticianul britanic Alan Turing.
Manuscrisul este redactat în proto-romanică – din care au evoluat limbile romanice de astăzi, precum portugheza, spaniola, franceza, italiana, româna, catalana şi galiciana”, a precizat cercetătorul.
”Limbajul folosit era ubicuu în zona mediteraneană în perioada medievală, însă era rareori utilizat în scris în documente oficiale sau importante deoarece limba latină era limba regalităţii, a bisericii şi a guvernului. Ca urmare, limbajul proto-romanic s-a pierdut; până acum”, a completat specialistul.
Cheshire a explicat, de asemenea, în termeni lingvistici, ce a făcut ca acest manuscris să fie atât de neobişnuit. „Foloseşte o limbă dispărută. Alfabetul său este o combinaţie de simboluri nefamiliare şi unele mai familiare”, a spus el.
„Nu include semne de punctuaţie dedicate, deşi unele litere au variante simbolice care indică semne de punctuaţie sau accente fonetice. Există doar litere mici şi nu există consoane duble”, a adăugat cercetătorul precizând că textul ”include şi câteva cuvinte şi abrevieri în limba latină”.
Rezolvarea misterului din spatele textului şi ilustraţiilor deschide calea către înţelegerea vieţii de zi cu zi a femeilor din Europa medievală. Manuscrisul este compendiu despre remedii naturiste, băi terapeutice şi interpretări astrologice legate de probleme fizice şi psihice, reproducere şi maternitate, cu care se confruntau femeile la acea vreme, notează The Telegraph.
Codex Seraphinianus. Povestea celebrului manuscris cifrat pe care nimeni nu-l înțelege