Epava unui OZN „în miniatură”, prăbușit în North Yorkshire – Marea Britanie, în urmă cu 60 de ani, a fost redescoperită în arhivele Muzeului de Știință din Londra. Cunoscută drept „răspunsul Marii Britanii la incidentul Roswell din America”, povestea farfuriei Silpho a fost publicată pe 9 decembrie 1957 în The Yorkshire Post.
Jurnaliștii au relatat despre „un disc misterios” a fost găsit în mlaștina Yorkshire.
Frank Dickenson, om de afaceri din Scarborough, și doi prieteni urcau cu mașina pe dealul Reasty Hill, în apropiere de satul Silpho, iar mașina lor s-a oprit când „un obiect strălucitor de pe cer” a aterizat în pădurea Borax.
Dl Dickenson a găsit farfuria metalică într-un petic de fagure, dar când s-a întors împreună cu prietenul său, obiectul dispăruse, așa că a dat un anunț în ziarul Scarborough și, în cele din urmă, a cumpărat-o pentru 10 lire sterline.
Când artefactul, ce măsura 45 cm în diametru și cântărea 15 kg, a fost tăiat și deschis, a fost găsită o carte minusculă făcută din „17 foi subțiri de cupru” acoperite cu 2000 de hieroglife”.
Se zvonea că părțile rămase ale OZN-ului Silpho, găsit în 1957, au ajuns la un morman de fier vechi sau chiar expuse într-un fastfoodUn mesaj extraterestru, tulburător
Proprietarul cafenelei Scarborough, Philip Longbottom, a studiat discul și a susținut că acesta a fost trimis pe Pământ de un extraterestru numit „Ullo”, iar mesajul avertiza: „Vă veți îmbunătăți sau veți dispărea„.
Hieroglife au fost găsite, de asemenea, pe epava OZN-ului care s-ar fi prăbușit la Roswell, New Mexico, în iunie 1947.
Carele divine din Biblie, vimanele indiene și OZN-urile din Evul Mediu. O istorie fascinantă
Timp de o jumătate de secol, pasionații de OZN-uri au speculat cu privire la destinul acestui artefact dispărut.
Acum, părți ale „epavei” au fost redescoperite în interiorul unei cutii de țigări, de tablă, din arhiva Science Museum Group.
Farfuria Silpho
Rămășițele „Obiectului Silpho Moor” au fost trimise la Londra pentru examinare în 1963 și includeau o „secțiune topită de metal și plastic din carcasa exterioară, o bucată de tub de cupru gol și bucăți din broșura de cupru descoperită în interior”.
Gordon Claringbull, de la Muzeul de Istorie Naturală, specializat în meteoriți și explozibili, a declarat într-un memoriu adresat Muzeului de Știință că este „pregătit să parieze orice” că bucățile de metal au fost făcute pe Pământ, a relatat Yorkshire Post.
Un reportaj BBC din această săptămână a dezvăluit cum testele efectuate la vremea respectivă la Universitatea din Manchester au constatat că învelișul obiectului „conținea plumb, iar piesele de cupru […] aveau o puritate neobișnuit de mare”.
Acest lucru a stârnit așteptări în comunitatea OZN, dar un metalurgist a concluzionat în curând că, deoarece discul nu fusese expus la temperaturi ridicate, „nu putea proveni din spațiu”.
Potrivit Yorkshire Post, experta în OZN-uri Jenny Randles crede că acest disc metalic „este cea mai costisitoare și mai bine organizată farsă care a avut loc vreodată în Marea Britanie”.
Misterul „Papirus Tulli”. Documentul din Egiptul antic care vorbește de OZN-uri
Un artefact autentic?
Deși comunitatea științifică a fost sceptică, mareșalul-șef al aviației Lord Dowding, care a condus RAF în timpul Bătăliei Marii Britanii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a examinat farfuria Silpho în 1958 și a crezut că este „autentică”.
Descriind-o ca fiind „o farfurie zburătoare cu pilot în miniatură” – Lord Dowding a fost convins în mod deschis că este „un artefact autentic din spațiu”, potrivit reportajului din Yorkshire Post.
De la descoperire, scepticii au susținut că „farfuria” a fost făcută dintr-un „cilindru de apă caldă menajeră dintr-un garaj de pe o stradă lăturalnică și plantată în mlaștină ca o farsă elaborată”.
Și aceasta nu ar fi prima dată când o piesă strălucitoare dintr-un cilindru de apă a ajuns pe prima pagină a ziarelor lumii – în 1974, o altă piesă de OZN „se presupune” că s-a prăbușit în Florida.
Antoine și Jerri Betz, însoțiți de fiul lor Terry, în vârstă de 21 de ani, au descoperit ”un glob metalic strălucitor, cam de mărimea unei mingi de bowling, care stătea acolo, în iarbă”.
Când Terry a cântat la chitară, globul „a rezonat în mod ciudat la muzică” și a început să „se miște de colo-colo, de unul singur”.
Agitația mediatică i-a determinat, în cele din urmă, pe oamenii de știință de la NASA să inspecteze Sfera Betz și chiar unii dintre ei au fost convinși că aceasta avea origini „din alte lumi”.
Cu toate acestea, la fel ca în cazul poveștii cu farfuria Silpho, dovezile scepticilor au fost mult mai puternice și au venit sub forma „proprietarului sferei”.
Un articol de pe skeptiod.com povestește că, după ce povestea a fost publicată, artistul James Durling-Jones din Taos, New Mexico, a ieșit în față afirmând că a folosit sfere similare în mai multe sculpturi.
El făcuse o călătorie cu autobuzul său Volkswagen, adunând resturi de „supape sferice industriale” de două dimensiuni: sfere de 25,4 cm și sfere de 20,32 cm care cântăreau aproximativ 9,98 kg, exact aceeași greutate și dimensiuni ca și Sfera Betz.
Durling-Jones legase bilele metalice pe suportul său de bagaje și a condus prin Jacksonville în jurul Paștelui anului 1971, când „câteva dintre bile s-au rostogolit de pe suportul de bagaje și s-au pierdut”, până trei ani mai târziu, când a apărut Betz.
Se poate concluziona că Farfuria Silpho și Sfera Beta sunt, fără îndoială, două dintre cele mai faimoase obiecte neidentificate din lume.
Povestea ,,bătăliei OZN-urilor” din 1665. O investigație ieșită din comun