Unul dintre cele mai cunoscute mituri ale omenirii este cel referitor la giganți. În aproape fiecare civilizație și cultură majoră din lume, există povești despre giganți antici, enormi și puternici, cărora li se atribuie construirea multor situri mărețe. Există povești despre excavarea scheletelor gigantice și multe legende care indică existența lor. Dar toate acestea dispar cumva, „în mod misterios”, sau sunt puse „sub preș”. Așadar, care este adevărul? Au trăit într-adevăr giganții în istoria antică?
Textele religioase
Poate că cel mai bun loc pentru a începe căutarea a fost prin examinarea textelor antice și a relatărilor religioase. Multe dintre acestea menționează în mod specific giganții ca fiind o parte reală a istoriei noastre comune. Una dintre cele mai cunoscute astfel de mențiuni provine din Biblia ebraică, care menționează ființe cunoscute drept Nefilim. Un pasaj din „Cartea Genezei” a Bibliei, le menționează după cum urmează:
„Au fost uriași (Nefilim) pe pământ în acele zile; și, de asemenea, după aceea, când fiii lui Dumnezeu au venit la fiicele oamenilor și acestea le-au născut copii, aceștia au devenit oameni puternici care erau din vechime, oameni de renume.”
Genesa, 6:4
Acest verset, combinat cu alte referințe precum cele din Cartea lui Enoh – un text evreiesc apocrif – sugerează că ființe de dimensiuni și puteri considerabile au umblat odată pe pământ.
Această carte duce lucrurile chiar mai departe, descriindu-le ca pe urmașii unor îngeri care au coborât pe pământ și s-au împerecheat cu femei umane.
Descendenții rezultați au fost ființe de statură uriașă și cu o mare forță, a căror simplă existență a condus la corupție și violență în întreaga lume. Această stare a determinat în cele din urmă potopul divin biblic – o modalitate de a curăța pământul și de a o lua de la capăt.
Epopeea lui Gilgamesh
Mesopotamia a lăsat posterității „Epopeea lui Gilgamesh”, una dintre cele mai vechi opere literare din lume.
Gilgamesh însuși este descris ca un gigant cu o putere extraordinară, făcând probabil aluzie la o legătură demult pierdută cu o rasă de ființe supradimensionate. În mod similar, Mahabharata și alte scripturi hinduse menționează ființe de proporții gigantice, cunoscute ca , care au jucat roluri semnificative în bătăliile cosmice. Se spunea că acești giganți aveau o forță supraomenească și erau adesea reprezentați ca gardieni ai unor secrete sau comori puternice.
Cu toate acestea, este foarte important să rețineți că tema giganților nu este limitată la o singură cultură; este un motiv global.
Giganții din Egiptul antic. Piramidele au fost construite de oameni de 5 metri înălțime?
Titanii Olimpului
De exemplu, în celebra mitologie greacă, existau Titanii. Aceștia erau giganți primordiali care stăpâneau Pământul înainte de sosirea zeilor „normali” ai Olimpului.
Datorită mărimii și forței lor uriașe, erau dușmani greu de învins. Cu toate acestea, zeii i-au învins în cele din urmă, punându-le capăt existenței într-o bătălie culminantă cunoscută sub numele de Titanomachia.
O poveste foarte asemănătoare există în mitologia nordică veche, care vorbește despre Jötnar, o rasă de giganți care locuiau în Jotunheim. La fel ca titanii, și ei au fost implicați într-un conflict dur cu zeii umani din Asgard. Dar nu toți au fost răi, spun miturile, și mulți au format alianțe și chiar s-au căsătorit cu Zeii.
Printre popoarele celtice există povești despre Fomorians, o rasă străveche de giganți care au fost dușmanii infami ai primilor coloniști din Irlanda. În miturile extensive irlandeze, acești giganți au fost înfrânți în cele din urmă de Tuatha de Danann, o rasă mai avansată de ființe – zeii irlandezilor precreștini. Existența unor structuri megalitice precum Newgrange și Stonehenge a alimentat speculațiile cu privire la posibilitatea ca aceste ființe gigantice să fi contribuit la construirea lor.
Misterul celor 24 de sicrie gigantice descoperite în Egipt. Au fiecare 100 de tone!
Există dovezi concrete?
Descoperirile arheologice devin adesea un subiect de dezbatere aprinsă atunci când se discută despre giganți. De-a lungul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, au existat numeroase rapoarte privind resturi scheletice gigantice descoperite în diferite părți ale lumii.
De exemplu, în Statele Unite, ziare precum New York Times au publicat articole care susțineau că schelete gigantice au fost găsite în timpul săpăturilor în locuri precum Wisconsin, Ohio și regiunea Appalachian. Unele rapoarte menționau schelete cu înălțimi cuprinse între 2,1 și 3,6 m, cu structuri osoase robuste care păreau să susțină o formă umană de o asemenea magnitudine.
De fapt, au existat sute de astfel de descoperiri în America, multe documentate cu fotografii. Cu toate acestea, aproape toate au fost discreditate, iar multe dintre ele ar fi fost distruse de Muzeul Smithsonian, unde multe au ajuns. De ce? Nimeni nu știe cu adevărat.
Descoperirea din Baalbek
Una dintre cele mai importante descoperiri arheologice aduse adesea în discuție despre giganți a fost găsită în orașul antic Baalbek, situat în Libanul de astăzi.
Au fost descoperite unele dintre cele mai mari blocuri de piatră care au fost folosite vreodată în construcții, cel mai greu (cunoscut sub numele de „Piatra femeii însărcinate”) cântărind peste 1 000 de tone.
Istoricii moderni atribuie acești megaliți meșteșugului și abilităților avansate ale Imperiului Roman, dar sunt și cei care susțin că sunt dovada unei rase antice de giganți. De fapt, aceștia afirmă că numai giganții puteau sculpta, muta și aranja astfel de pietre – creând în cele din urmă multe structuri megalitice în întreaga Europă.
Două topoare preistorice uriașe reaprind controversele despre existența giganților pe Pământ
Simple povești?
Există cercetători care susțin că poveștile antice despre ființe gigantice erau pur și simplu metafore și exagerări, și nu descrieri reale ale acestora.
Aceștia afirmă că popoarele antice, nefiind familiarizate cu structurile megalitice foarte vechi sau pierzând anumite tehnologii, le-au atribuit pur și simplu unor giganți mitici. Iar în miturile antice, aceiași giganți erau folosiți pentru a simboliza haosul, forțele primare sau granița dintre ordine și dezordine. Ca atare, înfrângerea lor în mâinile zeilor sau eroilor umani reprezintă, de obicei, triumful civilizației asupra naturii sau barbariei, precum și vechile moduri de existență.
Antropologii au și ei un cuvânt de spus în această privință, susținând că poveștile antice despre giganți ar putea fi legate de fosilele mari. Când popoarele antice descopereau, de exemplu, oase de mamut sau de creaturi preistorice, le asemănau cu oasele oamenilor – doar că mult mai mari.
Neînțelegând contrariul, ei și-ar fi imaginat o rasă de oameni uriași. Această ipoteză este susținută de istoricul antic grec Herodot, care a menționat în „Istoriile” sale că egiptenii indicau oasele mari ca dovadă a unei rase de giganți.
Un bun exemplu este mitologia aztecilor. Ei îi menționează pe Quinametzin, giganții care locuiau în lumea dinaintea lor. Potrivit aztecilor, giganții au fost cei care au creat cel mai important oraș al lor, Teotihuacan (trad. „Locul unde oamenii devin zei”). Dar, deoarece giganții nu venerau zeii, toți au fost înfrânți în cele din urmă.
Misterul din ,,Peștera giganților” din Nevada. A existat o altă rasă umană dispărută?
Secrete, mituri și lucruri inexplicabile
Textele antice, povestirile culturale și arheologia speculativă sugerează o tradiție bogată care se întinde pe continente și secole. Cu toate acestea, lipsesc dovezi fizice concludente, lăsând loc atât scepticismului, cât și credinței. Și, pe deasupra, există cei care par să depună toate eforturile pentru a ascunde în mod repetat această poveste sub preș și pentru a-i descrie pe toți cei care cred în ea drept teoreticieni ai conspirației.
Au existat giganţi pe Pământ? Dovezile arheologice bulversante