Uber a recunoscut oficial că a plătit 100.000 de dolari drept răscumpărare pentru a recupera datele de la peste 50 de milioane de clienţi şi şoferi. Datele fuseseră furate de hackeri în octombrie 2016, relatează GadgetReport.ro
Joe Sullivan, şeful Serviciului de Securitate de la Uber, a declarat că datele vizau informaţii confidenţiale despre 50 de milioane de clienţi şi 7 milioane de şoferi, de la adresele folosite de aceştia, la informaţiile de pe cardurile bancare şi cele de pe permisele auto ale colaboratorilor.
Joe Sullivan, fost procuror federal, a afirmat că hackerii au reuşit să spargă sistemele de securitate ale Uber prin intermediul unui Github şi că, apoi au contactat compania pentru răscumpărare. Oficialul Uber afirmă că datele furate de hackeri nu ar fi fost folosite niciodată în alte scopuri.
Uber afirmă, pe de altă parte, că breşa de securitate a fost închisă şi că au fost luate măsuri suplimentare de protecţie pentru a securiza informaţiile despre colaboratori şi clienţi.