Allview X4 Soul mini. Un telefon optim, la un preţ destul de bun

Îţi place? Dă
şi

Allview X4 Soul mini X4-Soul-mini-1024x512

Braşovenii au lansat un nou smartphone, Allview X4 Soul mini, cel mai ieftin din seria Soul. Telefonul este disponibil pe bază de precomandă începând de astăzi pe site-ul allview.ro, la prețul 749 lei (versiunea 2GB RAM) și 799 lei (versiunea 3GB RAM), iar livrările vor începe din 3 mai, respectiv 9 mai, relatează GadgetReport.ro

Smartphone-ul X4 Soul mini are design metalic și este echipat cu senzor de amprentă, asigurând astfel securitate sporită pentru datele utilizatorului. Display-ul de 5 inch IPS HD oferă luminozitate excelentă și culori vii, în unghiuri largi de vizualizare.

Pasionaților de fotografie X4 Soul mini le pune la dispoziție o cameră principală cu rezoluție de 13MP și autofocus, pentru a surprinde imagini panoramice sau detalii fine, iar pentru selfie-uri memorabile, camera frontală de 8MP.

X4 Soul mini este disponibil în două variante de memorie RAM: 2GB si 3GB. Memoria Flash de 16GB poate fi extinsă cu un card microSD de până la 128GB, în regim Single SIM. Terminalul rulează Android™ 7.0, Nougat, asigurând o experiență multitasking îmbunătățită, în comparație cu versiunile anterioare ale sistemului de operare.

Allview X4 Soul mini oferă conectivitate 4G în ambele standarde, FDD si TDD, alternativ, pe ambele SIM-uri încorporate.

Allview X4 Soul mini va fi protejat în totalitate de zgârieturi sau lovituri, chiar din prima clipă, întrucât pachetul de comercializare include un capac de silicon si folie de protecție a ecranului.

Detalii despre ofertă aflaţi de pe site-ul Allview.

Scrie un comentariu