Cum sa renunti la fumat cu ajutorul telefonului mobil

Îţi place? Dă
şi

phonesmokeOamenii de stiinta au descoperit o noua metoda care ii ajuta pe fumatori sa renunte la viciu, cu ajutorul telefonului mobil, relateaza Mediafax

Mai multe mesaje Audio si scrise le-au fost expediate in fiecare zi. Intr-unul dintre studii, participantii primeau si mici fisiere video, care prezentau diverse metode ce pot fi utilizate pentru a renunta la fumat.

Expertii au analizat rezultatele furnizate de cinci studii realizate pe 9.000 de „candidati” la sevraj, de toate varstele.

Cercetatorii de la Universitatea Auckland din Noua Zeelanda au remarcat un beneficiu de pana la doua ori mai mare cu aceste metode, in comparatie cu grupul-tinta, chiar daca rezultatele au diferit de la un studiu la altul.

„Telefonul mobil face de acum parte din viata cotidiana, mai ales din cea a tinerilor adulti. Este un mijloc de livrare a unor mesaje de sanatate publica, care s-a dovedit eficient si, fara niciun dubiu, mai putin costisitor decat liniile telefonice de asistenta”, au adaugat autorii acestei analize.

O astfel de aplicatie incearca de exemplu sa ii motiveze pe fostii fumatori, prezentandu-le in timp real efectele benefice pe care renuntarea la fumat le are asupra sanatatii lor. Dupa ce a furnizat o serie de informatii despre obiceiurile sale zilnice in ceea ce priveste fumatul, abonatul primeste mesaje in fiecare zi care ii indica estimari in privinta cresterii sperantei de viata, a ameliorarii riscului de infarct si a capacitatilor sale respiratorii, dar si economiile financiare realizate.

O alta aplicatie reproduce mecanismele unui joc de recompensare, in speranta de a-l stimula pe „abstinent” sa isi respecte promisiunea facuta lui insusi, oferindu-i puncte pentru fiecare tigara pe care nu a fumat-o. In opinia lui Christophe Leroux, purtatorul de cuvant al Ligii contra cancerului, „aceste programe informatice pot fi interesante, dar ele au un impact doar asupra fumatorilor deja angajati in demersul de renuntare la fumat, care sunt «recidivisti» ai sevrajului”.

Scrie un comentariu