Google testeaza propria retea de telefonie

Data: 23/09/2011 | Autor: .

Google testeaza, in prezent, in Spania, propriul serviciu de telefonie si date. Potrivit cellular-news, care citeaza surse neoficiale,  gigantul din sectorul IT&C ar vrea sa devina un operator de date mobile, la fel ca Orange, Vodafone, AT&T etc.google-mvno-1

Google ar urma sa inchirieze, la fel ca multi alti operatori, retelele de relee din mai multe tari, iar primul pas ar urma sa il faca in Spania, acolo unde dezvolta, deja, un produs de tip pre-pay ce include un telefon Nexus S si o cartela “Google Es”.

In sprijinul informatiilor, cellular-news prezinta si cateva fotografii cu produsele testate.

Potrivit surselor, mai multi angajati ai Google au primit in teste astfel de cartele MVNO care permit, dincolo de apelurile clasice de telefonie, traficul nelimitat pe internet.

cellular-news afirma ca informatiile trebuie privite insa cu rezerve. Pornind insa de la principiul “nu iese fum fara foc”, n-ar trebui exclus ca, in curand, Google sa anunte, oficial, o asemenea oferta.