Isteria iPhone 6. Mai multe modele iPhone 6 Plus sunt deja “sold out”! (VIDEO)

Data: 12/09/2014 | Autor: .

iphone_6_iphone_6_plus

Apple a lansat precomenzile in SUA pentru noile smartphone-uri iPhone. Cum era de asteptat, americanii au luat cu asalt site-ul companiei si au blocat serverele timp de cateva ore, relateaza 9to5mac.com.

Multe dintre variantele de iPhone 6 Plus au devenit sold-out sau nu pot fi accesate pentru precomanda, au declarat utilizatorii pentru cunoscutul portal dedicat fanilor Apple.

Modelele de 64 GB iPhone 6 Plus si 128 GB iPhone 6 Plus nu mai sunt disponibile la precomanda, fara ca Apple sa anunte motivele.

Pe fondul cererii uriase, companiile de telefonie mobila AT&T si Verizon au anuntat ca vor trimite telefoanele clientilor cu o intarziere de 3 saptamani, in jurul datei de 7 octombrie.

Potrivit surselor 9to5mac.com, in Germania si Marea Britanie, stocurile de iPhone 6 si iPhone 6 Plus au fost de asemenea epuizate.

GadgetReport.ro relata recent ca Apple se asteapta la un succes urias cu noul smartphone iPhone 6, motiv pentru care a comandat furnizorilor intre 70 si 80 de milioane de unitati. Potrivit unei analize trimise investitorilor, analistii de la RBC estimeaza ca Apple va vinde, in prima saptamana, peste 10 milioane de terminale iPhone 6.

Comenzile se anunta, astfel, cu 36% mai mari decat in cazul modelelor lansate anul trecut, iPhone 5s si iPhone 5c.

Apple a vandut 9 milioane de telefoane din seria 5 in primul weekend de la lansarea oficiala, record ce urmeaza sa fie batut, cel mai probabil, de noua generatie iPhone 6.

Din informatiile pe surse, pare ca telefonul are mari sanse sa castige titlul de smartphone-ul anului 2014.