OnePlus Two vine în România! Când îl aşteptăm şi la ce preţ (VIDEO)

Îţi place? Dă
şi

OnePlus-Two-gadgetreportOnePlus, compania care a lansat unul dintre cele mai spectaculoase smartphone-uri din 2015, OnePlus One, lucrează intens la producţia celei de-a doua generaţii. Noul telefon, cu 4GB de RAM, va ajunge inclusiv în România, la un preţ cu mult sub cel al concurenţei.

Managerul companiei OnePlus, Carl Pei, a declarat, într-un interviu acordat celor de la PC World, că OnePlus Two va fi dezvăluit peste şase luni, ceea ce înseamnă că lansarea va avea loc în cursul lunilor septembrie sau octombrie

OnePlus Two ar urma să aibă specificaţii de ultimă oră – un procesor Qualcomm Snapdragon 810, 4 GB de memorie RAM şi un ecran de 5,5” cu rezoluţie Quad HD.

Construit pe aceiasi structura ca si Xiaomi Mi Note Pro, modelul One Plus Two va evolua si la capitolul autonomie, gratie bateriei de 3.300 mAh, mai mare cu 200 mAh fata de prima generatie. In plus, va avea un sistem de operare propriu, Oxygen OS, bazat pe Android 5.1 Lollipop.

Legat de pret, One Plus Two ar urma sa fie vandut la 435 de dolari, fata de 269 de euro (One Plus One 16 GB) si 299 euro (64 GB) – preturi pentru Romania. Chiar si la acest pret, telefonul va costa la jumatate fata de principalii sai rivali – iPhone 6, HTC M9 sau Samsung Galaxy S6/Edge.

Potrivit surselor PC World, telefonul urma sa fie lansat iniţial în primăvara acestui an, însă chinezii au avut mari probleme cu implementarea procesorului Qualcomm, care încălzeşte prea tare aparatul.

Acesta ar fi motivul pentru care Samsung a reunţat la Snapdragon 810 si a ales să meargă pe soluţia proprie, Exynos, pentru noul Galaxy S6. Chinezii de la OnePlus sunt însă hotărâţi să rezolve problema şi să lanseze telefonul, în această configuraţie, la toamnă.

Vestea bună este că, odată cu disponibilitatea OnePlus One şi pentru România, va însemna automat că şi OnePlus Two va putea fi cumpărat pe cale oficială, de pe site-ul https://oneplus.net/.

“Telefonul va fi disponibil în toate pieţele în care ne-am lansat serviciile”, a confirmat Carl Pei, precizând că sistemul de vânzare bazat pe invitaţii va fi păstrat.

Până să vedem OnePlus Two, ne mulţumim şi cu OnePlus One, telefonul-vedetă din 2014, care are dotari inca la un nivel de top – ecran 5,5” Full HD, procesor Snapdragon 801 la 2,5 GHz, 3 GB RAM şi camere de 5 respectiv 13 megaPixeli.

Chiar daca, intre timp, au fost lansate telefoane mult mai performante (iPhone 6, HTC M9, Galaxy S6 etc.), smartphone-ul chinezesc reprezinta, in continuare, o achizitie excelenta, in conditiile in care pretul este semnificativ mai mic.

Configuratia tehnica ii permite sa ruleze aproape orice aplicatie, iar experienta de utilizare este una optima. Telefonul OnePlus One poate fi cumparat de pe site-ul oficial, in limba romana, fara invitatie, in fiecare zi de marti.

Scrie un comentariu