PhoneGeeks. Topul celor mai cool telefoane sub 1.000 de lei

Îţi place? Dă
şi

texting-2

Expertii de la PhoneGeeks, divizia de tehnica si telefonie mobila a EuroGsm au prezentat un top al celor mai interesante smartphone-uri care pot fi achizitionate la preturi mai mici de 1.000 de lei.

Analiza este foarte interesanta in conditiile in care nu toata lumea isi permite telefoane de sute de euro, iar pentru navigare pe internet, Facebook si email nu iti trebuie, neaparat, un telefon foarte performant.

Printre telefoanele incluse in topul PhoneGeeks se numara modele precum Motorola Motoluxe, Samsung Galaxy Ace 2, Nokia Lumia 610, Samsung Galaxy Xcover, LG Optimus L7, BlackBerry 9320, Sony Xperia U, Allview Alldro P5 Dual Sim si Sony Xperia Tipo Dual Sim.
„Pe langa pretul atractiv, aceste smartphone-uri prezinta o multime de functionalitati inedite, atat la nivelul sistemului de operare, cat si la nivelul aplicatiilor preinstalate, iar unele dintre ele au si un design deosebit, care poate fi pe placul oricarui tanar”, a explicat Ionut Mnerie de la The PhoneGeeks.

Motorola Motoluxe este un telefon robust, cu spatele carcasei din metal si cu un ecran de 4 inch, iar procesorul de 800 Mhz si cei 512 Mb de RAM fac ca telefonul sa functioneze foarte rapid. Avand disponibila o camera foto/video de 8 Mpx si slot pentru cardul de memorie de pana la 32 Gb, telefonul poate realiza o multime de fotografii si video-uri.

Samsung Galaxy Ace 2 aduce numeroase imbunatatiri fata de versiunea precedenta, chiar daca utilizeaza acelasi procesor de 800 Mhz. Noua baterie de 1.500 mAh asigura o durata de functionare mai mare, in plus fiind extinsa si capacitatea de memorie interna la 4 Gb.

Ca si performante, modelul Samsung Galaxy Xcover este unul cu functionalitati medii, insa este cel mai rezistent telefon pe care l-am vazut pana acum. De exemplu, poate rezista sub apa pana la 15 minute.

Modelul LG Optimus L7 vine preinstalat cu sistemul Android 4.0.3, cu un procesor de 1 Ghz si 512 Mb RAM, avand cele mai performante capacitati de operare dintre toate telefoanele prezentate in acest top. Cu o memorie interna de 4 Gb, o camera foto de 5 Mpx si o baterie de 1.700 mAh, telefonul este recomandat si pentru realizarea de fotografii si video, deoarece are o durata mare de functionare.

Cele mai bune calitati pentru inregistrare video se intalnesc la modelul BlackBerry 9320, in timp ce modelul Sony Xperia U are cea mai mare calitate a sunetului, fiind recomandat pentru vizionarea de filme si videoclipuri pe platforme online precum Youtube.

„Nokia 610 Lumia, care are instalat sistemul de operare Windows Phone 7.8, are o interfata usor de inteles si folosit, iar procesorul puternic ajuta la functionarea rapida a telefonului. In plus, modelul este dotat cu aplicatia Office 365, care inseamna un acces simplu de pe telefon direct la email, calendar, contacte si alte documente partajate”, a explicat Radu Boanca de la The PhoneGeeks.

Ambele modele de telefoane dual sim, Allview Alldro P5 Dual Sim si Sony Xperia Tipo Dual Sim, care au instalata ultima versiune a sistemului de operare Android 4.0, prezinta un design atractiv si, de asemenea, calitatea sunetului si imaginii sunt ridicate.

 Cum sa iti personalizezi telefonul

Aproape orice smartphone, indiferent de sistemul de operare, permite instalarea de aplicatii mobile, prin care utilizatorii isi pot personaliza cel mai usor si de cele mai multe ori gratis telefonul mobil.

„Utilizatorii au la dispozitie in magazinele virtuale o multime de aplicatii pe care le pot instala pentru personalizarea telefonului. Spre exemplu, cele din seria Go, precum Go Launcher Ex, Go Locker, Go Contacts Ex, Go SMS Pro, care prezinta o serie intreaga de teme, pentru toate preferintele. Mai exista seria de aplicatii Launcher, ca Nova Launcher, Apex Launcher, ADW Launcher, prin care utilizatorii pot schimba temele telefoanelor sau icon-urile acestora”, a mai spus Radu Boanca.

Printre cele mai utilizate aplicatii pe plan local pentru personalizarea telefoanelor mobile se numara Beautiful Widgets, pentru modificarea icon-urilor de vreme, ceas, calendar sau inserarea de toggle buttons pentru functiile cele mai folosite, dar si platforma Zedge, de unde utilizatorii isi pot descarca gratuit sonerii si wallpaper-e pentru personalizarea telefonului. De asemenea, si Flikie Wallpapers HD este o aplicatie mobila foarte populara pe plan local.

Scrie un comentariu