Sony a ales sa lanseze noul Sony Xperia Z4 intr-un mod cel putin discret, in Japonia, si nu la nivel international, asa cum ne-a obisnuit cu generatiile precedente. Dupa ce am vazut primele imagini, pare ca decizia japonezilor este argumentata.
Telefonul pare a fi, cel putin din punct de vedere vizual, un copy-paste după generatiile anterioare. Sau poate ca, la fel ca cei de la HTC cu noul One M9, au considerat ca au ajuns la designul „ideal”.
Telefonul Sony Xperia Z4 are o greutate de 144 grame, fiind mai uşor decât Z3 şi mai subtire, având o grosime de numai 6,9 mm.
Smartphone-ul are un display IPS de 5.2 inch cu rezolutie full HD.„O rezoluţie 2K pe un smartphone nu merită introdusă, deoarece acest lucru înseamnă sacrificarea autonomiei bateriei”, declara, anterior, Calum MacDougall, director de marketing pentru brandul Xperia de la Sony.
O decizie absolut normala, diferenta intre un display Full HD si unul cu rezolutie 2K nefiind sesizabila de ochiul uman. Astfel ca sacrificarea bateriei pentru un numar mai mare de pixeli nu este justificata.
Dincolo de ecranul IPS, Sony Xperia Z4 are un procesor Snapdragon 810 la 1.5 GHz, Adreno 430 GPU, 3 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB.
Sony Xperia Z4 are o baterie de 2930 mAh şi două camere foto, una principală de 20,7MP, aceeaşi ca la generaţia precedentă, şi o alta de selfie, imbunatatita, de 5,1 MP.
Telefonul, rezistent la apă şi praf, prezintă 4G / LTE, Wi-Fi ac, dual-band, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS si rulează Android 5.0 Lollipop. Sony Xperia Z4 este echipat cu suport pentru LDAC, o tehnologie audio care promite o calitate foarte ridicată.
Smartphone-ul va fi vandut in Japonia in culorile negru, alb, „cupru” şi verde. Pretul nu a fost anuntat cum nici informatii despre lansarea in Europa nu au fost facute publice.