Noul teaser din Game of Thrones, viral pe internet

Îţi place? Dă
şi

Game-of-Thrones-Season-6-March-Madness-Promo-gadgetreport

HBO a lansat un nou teaser pentru sezonul VI din Game of Thrones, iar acesta a devenit viral pe internet, adunând peste 2,7 milioane de vizualizări în câteva ore de la lansarea oficială.

“Îţi este teamă? Ar trebui. Eşti într-un joc uriaş acum, iar astfel de jocuri sunt înfricoşătoare”, afirmă vocea lui Peter Dinklage (Tyrion Lannister) în debutul teaser-ului, intitulat „Game of Thrones Season 6: March Madness Promo”.

„Într-un fel sau altul, un nou chip va fi adăugat în sala”, afirmă Jaqen H’ghar referindu-se la Hall of Faces. De altfel întreg teaserul are drept lait motiv moartea. „Ne merităm moartea, cu toţii”, afirmă Jonathan Pryce.

Teaserul vine după ce, la începutul lunii martie, HBO a lansat şi primul trailer al seriei, văzut de aproape 30 de milioane de oameni.

Având drept coloană sonoră piesa „Wicked Game” a lui Chris Isaak, interpretată de James Vincent McMorrow, clipul ne prezintă câteva imagini definitorii în care îi vedem, printre alţii, pe Jaime şi Cersei Lannister complotându-şi revanşa, pe Daenerys Targaryen în compania Dothraki, pe Arya cu un look demn de un zombie, şi pe Tyrion Lannister avertizând despre “un mare joc, iar marile jocuri sunt înspăimântătoare”.

Serialul Game of Thrones este inspirat din seria de 7 romane epice de mare succes “A Song of Ice and Fire” scrise de autorul si scenaristul George R. R. Martin. Sezonul 6 se îndepărtează însă de povestea iniţială, astfel că acţiunea din noile episoade va reprezenta o surpriză pentru fani.

Sezonul 6 din Game of Thrones va avea 10 episoade, iar din distribuţie vor face parte Peter Dinklage, Lena Headey, Emilia Clarke, Nikolaj Coster-Waldau, Alfie Allen, Diana Rigg, Natalie Dormer, Sophie Turner, Maisie Williams, John Bradley, Isaac Hempstead Wright, Conleth Hill, Jonathan Pryce şi Gwendoline Christie.

Emilia Clarke, alias Daenerys Targaryen, declara recent, cu referire la noul sezon, ca acesta este foarte captivant. “În sezonul următor nu este timp de pierdut. Este doar acțiune! Moment şocant după moment şocant! Scenă eroică după scenă eroică. Și Dany este o parte din toate acestea.”, si-a explicat rolul Emilia Clarke.

Principala întrebare rămâne: A murit sau nu Jon Snow?

GadgetReport.ro relata, recent, că Snow va fi înviat în sezonul 6. Dovadă că producătorii serialului „Game of Thrones” au publicat pe Twitter o fotografie care îl arată pe Jon Snow cu o faţă însângerată, dar viu, iar imaginea este însoţită de textul următor: „APRIL. #GoTSeason6”.

Speculaţiile privind soarta personajului Jon Snow au fost stimulate şi de faptul că actorul Kit Harington a fost văzut pe platourile din Irlanda unde sunt turnate unele dintre episoadele show-ului TV, dar şi de decizia sa de a nu-şi tunde părul – care a devenit o marcă înregistrată a personajului său.

Filmările pentru sezonul şase din Game of Thrones s-au realizat în cel mai mare secret, dar s-a aflat totuși că au fost cooptați actorii Max von Sydow și Ian McShane care fac acum parte dintr-o distribuție la care mai participă Peter Dinklage, Lena Headey, Emilia Clarke și Kit Harington.

Dacă vreţi să aflaţi primii ultimele noutăţi despre Game of Thrones, abonaţi-vă la contul de Twitter oficial.

Sezonul VI din Game of Thrones va debuta pe 24 aprilie şi va putea fi văzut, bineinţeles, şi în România, pe canalele HBO.

Scrie un comentariu