E greu să găsești un film bun! Dacă v-ați săturat de producțiile din prezent, multe dintre ele foarte proaste, există întotdeauna alternativa să vezi un film mai vechi, de calitate. GadgetReport.ro vă prezintă o listă cu zece filme clasice considerate adevărate capodopere cinematografice. Nu sunt filme plictisitoare, nu au aerul învechit care să le pară desuete. Sunt pur și simplu niște filme excelente, care merită văzute.
Casablanca (1942)
„Mă uit la tine, puștiule”. La peste 80 de ani de la prima sa proiecție, Casablanca este încă unul dintre cele mai citabile, bine scrise și romantice filme din toate timpurile.
Plasat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, filmul îl urmărește pe Rick Blaine (Humphrey Bogart), un expatriat american care deține un club de noapte în orașul marocan titular.
Lumea sa este dată peste cap atunci când fosta sa iubită, Ilsa Lund (Ingrid Bergman), intră în clubul său împreună cu soțul ei, Victor Laszlo (Paul Henreid), un renumit lider al rezistenței. Ilsa și Victor doresc să ajungă în siguranță în America pentru a-și continua lupta împotriva naziștilor, iar Rick deține cheia evadării lor.
Casablanca este exemplul perfect al unuia dintre acele filme de tipul „fulger într-o sticlă”, în care totul se îmbină la momentul potrivit pentru a crea o capodoperă.
Scenariul este impecabil, chimia dintre Bogart și Bergman este incredibilă, iar sincronizarea este perfectă.
Dilema morală a lui Rick cu privire la alegerile sale din timpul războiului și drama triunghiului amoros pe care nu l-a putut evita au fost captivante atunci și continuă să facă din acest film clasic un must-see astăzi.
It’s a Wonderful Life (1946)
It’s a Wonderful Life este un clasic atemporal al sărbătorilor, pe care unele familii încă îl urmăresc în Ajunul Crăciunului.
Regizat de Frank Capra, filmul din 1946 spune povestea emoționantă a lui George Bailey (James Stewart), un om bun la suflet care, în Ajunul Crăciunului, se confruntă cu o criză financiară care ar putea duce la arestarea sa. În timp ce se gândește la sinucidere, îngerul Clarence Odbody (Henry Travers) intervine arătându-i lui George cât de diferită ar fi fost lumea dacă el nu s-ar fi născut.
Pe aripile vântului (Gone with the Wind) (1939)
Având ca fundal Războiul Civil American și epoca Reconstrucției, Pe aripile vântului este o poveste epică care o urmărește în primul rând pe Scarlett O’Hara (Vivien Leigh), fiica cu voință puternică a unui proprietar bogat de plantație din Georgia.
Povestea descrie încercarea eșuată a acesteia de a trăi o poveste de dragoste cu Ashley Wilkes (Leslie Howard), care este deja căsătorit cu verișoara lui, și apoi relația ei cu Rhett Butler (Clark Gable). Căsătoria dintre Scarlett și Rhett se dovedește a fi tumultoasă, ea continuând să tânjească după Ashley, deși are propria ei familie.
Adaptarea regizorului Victor Fleming a romanului din 1936 al lui Margaret Mitchell încearcă cu siguranță să facă dreptate poveștii sale cuprinzătoare cu durata de aproape patru ore a filmului, făcându-l unul dintre cele mai lungi filme de la Hollywood realizate vreodată.
West Side Story (1961)
Înainte de versiunea din 2021 a lui Steven Spielberg, a existat renumitul film din 1961 al regizorilor Robert Wise și Jerome Robbins, care deține încă recordul pentru cele mai multe premii Oscar pentru un musical.
Reluarea modernă a piesei Romeo și Julieta de William Shakespeare transportă povestea pe străzile întunecate ale New York-ului anilor 1950, unde există o rivalitate intensă între două bande de adolescenți: Jets, un grup de tineri albi condus de Riff (Russ Tamblyn), și Sharks, o bandă portoricană condusă de Bernardo (George Chakiris). În mijlocul haosului, între Tony (Richard Beymer), un fost Jet, și Maria (Natalie Wood), sora lui Bernardo, înflorește o idilă interzisă.
West Side Story a câștigat 10 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, și a stabilit imediat un nou standard pentru musicaluri.
Sunset Boulevard (1950)
Hollywood-ul poate fi adesea cel mai bun atunci când se critică pe sine însuși, și nu există un exemplu clasic mai bun în acest sens decât Sunset Boulevard al regizorului Billy Wilder.
Deopotrivă comedie neagră și film noir, filmul din 1950 prezintă povestea nebunească a întâlnirii neașteptate a scenaristului Joe Gillis (William Holden) cu uitata vedetă de film mut Norma Desmond (Gloria Swanson).
Norma este convinsă că poate reveni pe scenă, așa că Joe acceptă să editeze scenariul ei complicat, sperând să o manipuleze în acest proces. În cele din urmă, primește mai mult decât se aștepta.
Sunset Boulevard este o descriere excelentă a Hollywood-ului în cele mai rele momente ale sale, filmul sardonic și satiric subliniind capcanele faimei și ale obsesiei.
Cetățeanul Kane (1941)
„Rosebud”. Acest cuvânt va avea un efect de neșters în istoria cinematografică, Charles Foster Kane (Orson Welles) fiind acum amintit ca unul dintre cele mai importante personaje din film.
Filmul cvasi-biografic regizat tot de Welles relatează viața protagonistului titular ca magnat bogat și influent al ziarelor, povestea fiind spusă ca o serie de flashback-uri declanșate de acel misterios cuvânt final.
Reporterul Jerry Thompson (William Alland) își asumă misiunea de a înțelege semnificația cuvântului „Rosebud”, intervievându-i pe cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Kane, inclusiv pe cel mai bun prieten și pe soția sa.
De la utilizarea narațiunii neliniare și a dispozitivelor expozitive inovatoare până la cinematografia cu focalizare profundă și iluminarea distinctă, filmul din 1941 va influența nenumărați regizori și va remodela viitorul cinematografiei.
Singin’ in the Rain (1952)
Una dintre cele mai mari schimbări de la Hollywood a fost trecerea de la filmele mute la „talkies” sau „filmele cu sunet”, iar unele dintre provocările pe care le-a prezentat această schimbare sunt surprinse cu măiestrie în Singin’ in the Rain din 1952.
Regizat de Gene Kelly și Stanley Donen, musicalul este centrat pe Don Lockwood (Kelly), un star elegant al filmului mut, a cărui carieră este amenințată de apariția sunetului. Alături de cel mai bun prieten al său, Cosmo Brown (Donald O’Connor), și de iubita sa, Kathy Selden (Debbie Reynolds), el încearcă din răsputeri să se adapteze la noua tehnologie.
O intrigă secundară importantă o implică pe Lina Lamont (Jean Hagen), coprezentatoarea lui Don, cu o voce stridentă, nepotrivită pentru talkie-uri, care complică ultimul lor proiect cinematografic. Soluția? Kathy dublează replicile Linei, ceea ce nu merge prea bine.
Considerat în continuare unul dintre cele mai bune musicaluri realizate vreodată, Singin’ in the Rain este o introducere excelentă în Hollywood-ul vechi, cu privirea sa acută și comică asupra unui moment crucial din istoria cinematografiei.
Lawrence al Arabiei (1962)
Regizorul David Lean a produs una dintre cele mai mari epopei ale tuturor timpurilor cu filmul Lawrence of Arabia din 1962, care prezintă viața personajului istoric real T.E. Lawrence (Peter O’Toole).
Ofițerul armatei britanice a devenit o legendă după acțiunile sale din timpul Primului Război Mondial, când a fost inițial desemnat să evalueze perspectivele revoltei prințului Faisal (Alec Guinness) împotriva turcilor.
Îmbrățișând cultura arabă și dând dovadă de un leadership excepțional, Lawrence unește diversele triburi arabe și le conduce în războiul de gherilă împotriva Imperiului Otoman.
Lawrence of Arabia surprinde în mod viu transformarea protagonistului dintr-un simplu soldat într-un lider mai mare decât viața, O’Toole fiind distribuit impecabil în rolul complicatului personaj.
Psycho (1960)
Psycho este un reper atât în genul horror, cât și în cinematografie în general. Cea mai faimoasă și importantă operă a regizorului Alfred Hitchcock începe cu o secretară fugară, Marion Crane (Janet Leigh), care a delapidat bani de la angajatorul ei în speranța de a începe o viață nouă alături de iubitul ei.
În timp ce fuge, ea se oprește la motelul Bates, administrat de ciudatul Norman Bates (Anthony Perkins), care locuiește cu mama sa dominatoare în casa cu vedere spre motel. Curând devine clar că odihna acolo a fost o greșeală.
Regia lui Hitchcock va ridica Psycho la statutul de film legendar, regizorul insuflând în fiecare secundă un suspans palpabil și o atmosferă stranie care face ca cele mai șocante momente ale sale să fie și mai eficiente.
Multe dintre acestea vor deveni elemente de bază în cultura populară, inclusiv infama scenă a dușului.
Vrăjitorul din Oz (1939)
Vrăjitorul din Oz al regizorului Victor Fleming este un clasic îndrăgit care a redefinit cinematografia fantastică.
Filmul o urmărește pe Dorothy Gale (Judy Garland), o tânără fată din Kansas care este dusă de o tornadă în tărâmul magic Oz. Acolo, ea încearcă să îl găsească pe Vrăjitorul din Oz (Frank Morgan) pentru a o ajuta să se întoarcă acasă, făcându-și în același timp noi prieteni pe drum: Sperietoarea de ciori (Ray Bolger), care dorește un creier, Omul de tinichea (Jack Haley), care dorește o inimă, și Leul laș (Bert Lahr), care caută curaj. Împreună, ei merg pe Drumul Cărămizilor Galbene, întâlnind-o curând pe Vrăjitoarea cea rea a Vestului (Margaret Hamilton).
Poate că Vrăjitorul din Oz nu a fost primul film care a folosit Technicolor, dar cu siguranță a fost cel care l-a adus în fața unui public mai larg și a semnalat o nouă eră în cinematografie.