Tu ce îţi doreşti de la un laptop? Să intri cu el pe internet, să vezi filme, să stai pe Facebook şi să foloseşti un editor de text? Dacă astea sunt principalele tale dorinţe, Acer Chromebook R11 poate fi o soluţie optimă – vine cu ecran touchscreen, are o autonomie de până la 9 ore şi costă 1249 de lei.
Acer Chromebook R11 C738 poate fi utilizat atât ca tabletă cât şi ca laptop. Gadgetul este realizat din aluminiu şi are capac cu print nano, care îl face mai rezistent la zgârieturi.
Notebook-ul are o grosime de 19,2 mm şi cântăreşte doar 1,4 Kg. Chromebook R11 are un design robust, astfel că este rezistent la căzături, de la înălţimi de până la 60 cm fără a se deteriora la colţuri.
Acer Chromebook R11 are un ecran de 11.6” de tip IPS, cu interfaţă multitouch şi rezoluţie HD (1366×768).
Chromebook-ul integrează un procesor dual-core Intel Celeron N3050 cu frecvenţă de 1.6GHz (până la 2,16GHz în modul Burst), are 2GB de RAM DDR3L şi soluţie de stocare eMMC de 32GB. Soluţia grafică este Intel HD Graphics.
Configuraţia nu este una foarte performantă, însă este suficientă pentru o experienţă decentă, fără pretenţii de laptop de top. Poţi să intri cu el pe net, să editezi texte, să te joci pe web şi să te uiţi la filme.
Laptopul dispune de cameră HDR pentru chat video, iar experienţa webcam este îmbunătăţită de cele două difuzoare stereo şi microfonul integrat. Notebook-ul are o autonomie de până la 9 ore.
Soluţia de conectivitate este Wi-Fi 802.11ac, pentru conexiuni wireless de trei ori mai rapide decât în standardul 802.11n.(4)
Dispozitivul se conectează cu uşurinţă la periferice prin Bluetooth 4.0 sau USB 3.0, USB 2.0 şi porturi HDMI.
Gadgetul vine cu sistemul de operare Google Chrome preinstalat, astfel că utilizatorii nu trebuie decât să se logheze la contul personal de Google şi au acces la aplicaţiile şi serviciile Google, precum Drive, Gmail, YouTube, Maps, Calendar, Quick Note sau Kindle Cloud Reader.
Acestea se deschid ca tab-uri din browserul Google Chrome şi pot fi accesate atât online, cât şi offline. Totodată, notebook-ul va beneficia de suport pentru Google Play Store şi aplicaţiile Android.
Securitatea este un alt avantaj al sistemului de operare Chrome, deoarece este actualizat în mod automat şi gratuit. În plus, fişierele utilizatorilor stocate pe dispozitiv se află într-o partiţie separată pentru a fi păstrate în siguranţă, însă există şi opţiunea de stocare în cloud, pe Google Drive. Cu opţiunea de Supervised Users copiilor le este permis accesul online într-un mod sigur şi controlat.