Televiziunea nationala japoneza NHK a anuntat ca a finalizat cu succes testele pentru transmiterea programelor in noul sistem Super Hi-Vision (SHV), care ofera o imagine la o rezolutie de 7680 x 4320, de 16 ori peste nivelul actual HD.
In prezent, cel mai ridicat standard de televiziune este HD la rezolutia de 1280X768. Si in Romania sunt cateva posturi care transmit in eter (prin emitator, nu prin cablu) in acest format printre care TVR HD si Pro TV HD.
Potrivit AV Watch, televiziunea japoneza a reusit sa transmita semnalul prin doua canale (UHF31 si UHF34) la 4,2 kilometri distanta de pe un dispozitiv aflat la Laboratorul de Cercetare in Stiinta si Tehnologie.
Expertii afirma ca transmiterea imaginilor prin UHF31 si UHF34 a fost realizata pe o banda de 183.6 Mb/secunda, la 120 frame-uri/secunda fara niciun fel de intreruperi.
Super Hi-Vision este denumirea preferata de japonezi pentru noul standard UHDTV (ultra high digital television). Mai exista un standard intermediar, la o rezolutie de 3840 x 2160, pe care il pregatesc Samsung, Sharp si Toshiba.
Cand vom vedea Super Hi-Vision in realitate? Japonezii spun ca in jurul anului 2020, pentru ca, in prezent, nu avem nici camerele video si nici televizoarele capabile sa receptioneze un asemenea semnal.