Starul din „Guardians of the Galaxy”, Chris Pratt, a reusit cea mai tare demonstratie din campania umanitara “Ice bucket challenge”, dedicate ajutorarii celor bolnavi de ALS – scleroză laterală amiotrofică, numită şi boala Lou Gehrig. Clipul video, ridicat pe Facebook, a adunat 600.000 de vizualizari in numai cateva ore.
Chris Pratt a dovedit ca are umor atunci cand a dat curs provocarii la care a fost antrenat de prietenul sau, actorul Robert Downey Jr. si de CEO-ul Disney Bob Iger.
Raspunsul sau original, in care apar si sotia, actrita Anna Faris, alaturi de mama sa, il vedeti in clipul video de mai jos, material care a adunat 600.000 de vizualizari pe youtube.
Pe lista celor care s-au implicat in campanie s-a inscris si Cristiano Ronaldo. Superstarul lui Real Madrid a răspuns astfel mesajului lansat de jucătorul lui Manchester United, Darren Fletcher.
Astfel, Ronaldo a făcut un duș cu apă rece ca gheață și a lansat la rându-i o provocare către Beyonce, Jennifer Lopez şi Lil Wayne.
Pe lista celor care au răspuns campaniei lansate de jucătorul de baseball de la Boston College, Pete Frates, a cărui carieră a fost scurtată de depistarea acestei maladii, se mai află Bill Gates, Justin Timberlake sau fondatorul Facebook Mark Zuckerberg. Cei care sînt numiţi au opţiunea de a accepta provocarea sau de a dona bani pentru cercetări care să ajute la tratarea maladiei.