Star Wars The Force Awakens a făcut furori în cinematografe cu efectele sale speciale. Navele de luptă, laserele, personajele fantastice – întreg universul Star Wars a fost realizat cu o grafică extraordinară, iar cea mai bună dovadă privind calitatea efectelor speciale este nominalizarea realizatorului acestora, Roger Guyett, la Premiile Oscar.
Dacă în ceea ce priveşte scenariul şi regia, filmul a lăsat mult de dorit, efectele speciale din Star Wars s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Roger Guyett a declarat că peste 2100 din cele 2500 de scene din film au fost realizate cu ajutorul efectelor speciale.
Puteţi vedea în clipul video de mai jos cum au fost realizate acestea, pe calculator, cu ajutorul unor software de ultimă generaţie.
În materialul video de mai jos, vedeţi un interviu acordat de experţii care au lucrat la Star Wars The Force Awakens şi alte imagini din culisele celui mai bine vândut film din istoria SUA.
Sperăm că noul film Star Wars: Episode VIII va aduce un scenariu mai bun şi, în general, o experienţă mai aproape de aşteptările extrem de exigente ale fanilor Războiului Stelelor.
GadgetReport.ro relata, recent, că noul episod, în care vom asista la reîntoarcerea legendarului personaj Luke Skywalker, va fi lansat cu şase luni mai târziu decât erau planurile iniţiale, pe 15 decembrie 2017.
Disney a luat decizia de a amâna lansarea din 26 mai 2017 pentru a-i oferi noii producţii Star Wars aceeaşi reţetă de Crăciun pe care a folosit-o la Star Wars: The Force Awakens şi care s-a dovedit profitabilă.
Lansat cu ocazia sărbătorilor, episodul VII a devenit cel mai bine vândut film din istorie în SUA, cu încasări de 852 de milioane de dolari. La nivel internaţional, filmul a adunat peste 1,8 miliarde de dolari, nereuşind însă să depăşească Avatar.
Potrivit presei americane, amânarea lansării Star Wars: Episode VIII îi va oferi regizorului şi scenaristului Rian Johnson (Brick, Looper) mai mult timp la dispoziţie pentru a realiza filmul, asta mai ales după criticile virulente la adresa Star Wars: The Force Awakens, film despre care s-a spus că a fost realizat superficial, cu un scenariu subţire şi fără valoare artistică.
În noul episod Star Wars: Episode VIII, îi vom vedea printre alţii pe Daisy Ridley, John Boyega şi Oscar Isaac, alături de Mark Hamill în rolul lui Luke Skywalker.