Televizoarele curbate au fost, timp de aproape un deceniu, argumentul de vânzare preferat al producătorilor de electronice, iar ecranul concav părea următorul pas logic după panoul plat. La CES, standurile erau plin de panouri curbate, iar broșurile promiteau imersiune de tip cinema în sufragerie. În 2020, Samsung – ultimul mare susținător al formatului – a renunțat fără prea mult zgomot. Curbura nu a dispărut însă din electronice: s-a mutat pe birou, în monitoarele de gaming, unde a devenit aproape un standard pentru modelele ultrawide.
Explicația nu ține de modă, ci de geometrie, de fizica panourilor LCD și de realitățile liniei de producție. O analiză publicată de Engadget adună argumentele, inclusiv pe cele oferite de Dipin Sehdev, fondator și CEO al platformei de agregare de recenzii CE Critic.
Televizoarele curbate nu aduceau imersiunea din IMAX
Ecranele concave uriașe funcționează de decenii în sălile IMAX sau la Cinerama Dome din Hollywood, unde spectatorul stă foarte aproape de o suprafață înaltă de aproximativ 20 de metri. Într-un living, situația e complet diferită: un panou de 55–65 de inci se află la doi sau trei metri de canapea, iar efectul de învăluire se pierde. Doar cei care aveau un model curbat de 78 de inci și stăteau destul de aproape puteau simți ceva asemănător cu experiența din sală. Chiar și atunci, televizorul era înconjurat de rafturi, tablouri și fotografii de familie, adică de tot ce sparge iluzia.
Merită amintit de unde a pornit povestea: în 2013, Samsung arăta primul televizor curbat Full HD din lume, iar la scurt timp a urmat primul televizor UHD curbat. Erau produse spectaculoase pe standuri, dar dificile de justificat în bugetul unei familii.
Un singur loc bun pe canapea
Al doilea handicap era optic. Panourile LCD curbate aveau un punct optim de vizionare exact în centru; imediat ce te mutai în lateral, contrastul și saturația culorilor se prăbușeau. Scenele întunecate, de tipul nopților din Game of Thrones, deveneau greu de urmărit pentru oricine nu stătea în axa ecranului. Televizoarele curbate cu panou OLED nu aveau problema aceasta, pentru că OLED-ul își păstrează contrastul la unghiuri mari, însă costau semnificativ mai mult decât un OLED plat echivalent. Practic, varianta care funcționa era și cea care se vindea cel mai greu.
Greu de fabricat, greu de expediat
Problemele nu veneau doar din partea consumatorilor. „Îmi amintesc că producătorii spuneau că erau un coșmar de fabricat la scară mare”, a declarat Dipin Sehdev, într-un interviu acordat Engadget. „Una e să faci un televizor de 30 sau 32 de inci, dar când ajungi la 55, 65 sau chiar 75 de inci curbați, devin foarte greu de produs și de transportat, iar uniformitatea imaginii e greu de păstrat.” Chiar și un grup de dimensiunea Samsung poate absorbi pierderi de producție doar o vreme.
Nu se montau pe perete
Ultimul cui în sicriu a fost montarea pe perete. Pe măsură ce televizoarele au devenit mai subțiri și mai ușoare, tot mai mulți cumpărători au vrut să le fixeze pe perete sau deasupra șemineului. „Un televizor curbat, la care colțurile ies în afară aproape 15 centimetri la unii producători, era o problemă serioasă când te gândeai să îl pui deasupra unui cămin și să obții un aspect curat, contemporan”, explică Sehdev pentru Engadget.
Pe birou, aceleași defecte devin avantaje
Monitoarele de gaming au preluat curbura și au inversat fiecare dezavantaj. Un monitor e proiectat pentru un singur privitor, așa că punctul optim central nu mai e un defect, ci exact scenariul de utilizare. Distanța de vizionare scade la 60–80 de centimetri, deci un panou curbat de 27 sau 32 de inci poate produce mai multă senzație de învăluire decât un televizor de 65 de inci aflat la trei metri.
Mai important, curbura are aici o funcție practică: aduce marginile ecranului în câmpul vizual direct, fără să fie nevoie să întorci capul. În shooterele online, jumătatea de secundă pierdută ca să observi un adversar care te flanchează poate decide runda. E și motivul pentru care un televizor de 32 sau 40 de inci folosit ca monitor rămâne o idee slabă.
Fără panouri curbate nu ar exista nici categoria ultrawide. Un Alienware de 34 de inci sau monstruosul Samsung Odyssey Ark de 55 de inci ar fi practic inutilizabile complet plate. „Din momentul în care ajungem la ultrawide… evident, cu cât e mai curbat, cu atât mai bine”, spune Sehdev, citat de Engadget. „Începi să vezi acum oameni care intră serios în simulatoare, cu Gran Turismo sau Flight Simulator de la Microsoft. Acolo lumea vrea ecrane curbate.” Pe rafturi, tendința e vizibilă de anii de la Samsung Odyssey Neo G9 încoace, trecând prin modele mai accesibile precum BenQ EX3203R.
Context: de la 4200R la 1000R
Diferența se vede și în cifrele de curbură. Televizoarele curbate foloseau raze mari, de 4200R sau 3000R – numărul indică raza, în milimetri, a cercului pe care s-ar închide ecranul – adică o curbură blândă, aproape decorativă. Monitoarele actuale coboară la 1800R, 1000R sau chiar 800R, o curbură strânsă care se apropie de distanța reală dintre ochi și ecran. Cu cât numărul e mai mic, cu atât curbura e mai accentuată, iar pe birou curbura accentuată are sens fizic: raza panoului ajunge să coincidă cu distanța de vizionare. Samsung a împins standardul 1000R în monitoare începând din 2020, chiar în anul în care abandona televizoarele curbate, după cum se poate urmări în comunicatele publicate pe Samsung Newsroom.
Un eșec care a finanțat un succes
Televizoarele curbate au fost, în bună măsură, un instrument de marketing într-o perioadă în care producătorii aveau nevoie disperată de un motiv nou pentru care ai schimba televizorul. Dar liniile de producție, know-how-ul pentru laminarea panourilor curbate și experiența cu uniformitatea imaginii nu s-au pierdut. Fără acei ani de experimente scumpe, monitoarele curbate de gaming de astăzi – produsele pe care publicul le cumpără efectiv – ar fi fost mult mai greu de construit.
Surse: analiza publicată de Engadget și declarațiile lui Dipin Sehdev, fondator și CEO al CE Critic, acordate aceleiași publicații.
