Razboiul viitorului s-ar putea duce nu cu arme clasice, ci cu puterea gandului. O ipoteza demna de scenariile SF este pe cale sa devina realitate – arma neuronala este in faza de testare, relatează GadgetReport.ro
Potrivit unui studiu publicat de Royal Society din Marea Britanie, intitulat “Neurostiinta, conflict si securitate”, noile tehnologii dezvoltate de firmele de armament sunt capabile sa creasca abilitatile soldaţilor, permitandu-le acestora, prin intermediul unor senzori conectati la sistemul nervos, sa vada in infrarosu si sa simta prezentele straine.
Mai mult chiar, soldaţii cyborg ai viitorului ar putea fi controlaţi de la distanţă, astfel că războiul va avea un puternic accent virtual.
Potrivit raportului, astfel de cercetari se realizeaza in prezent in Statele Unite si Marea Britanie, iar experţii trag un semnal de alarmă privind pericolul acestora.
Tehnologia aduce aminte de abilitatile speciale ale Lordului Darth Vader care isi supunea adversarii prin puterea gandului in celebra serie “Razboiul Stelelor”.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.