Realizate din materiale reciclabile, casele la imprimantă sunt construite în numai 24 de ore şi costă 4500 de dolari/bucata.
Chinezii au lansat o tehnologie care le permite să construiască o locuinţă în 24 de ore. Cu ajutorul unei imprimante 3D gigantice şi a numai câţiva muncitori, se poate construi un cartier întreg în numai o săptămână, relatează GadgetReport.ro
Chinezii de la Winsun vor să revoluţioneze industria construcţiilor. După ce, anul trecut, au prezentat în premieră primele case-prototip construite la imprimantă 3D, acum vor să exporte tehnologia la nivel internaţional.
Pentru a realiza structura şi pereţii caselor, compania Winsun foloseşte o mixtură din ciment şi sticlă, alături de un liant special, chimic, care îi asigură o rigiditate precum cea a cărămizii clasice.
Pereţii sunt realizaţi la o imprimantă de 6.6 m înăltime, 10 metri lăţime şi 32 de metri lungime. Aceasta urmeaza o matrice unică care, potrivit constructorilor, asigură o izolaţie excelentă la temperaturile exterioare şi zgomot.
Realizate din materiale reciclabile, casele la imprimantă sunt construite în numai 24 de ore şi costă 4500 de dolari/bucata.
Firma chineză afirmă că imprimanta poate lucra 24 ore din 24, astfel că, în numai câteva zile, poate construi un cartier intreg. Ofertele pe care le vor lansa în acest an la nivel internaţional vor include constructii mult mai complexe, cu mai multe camere si etaje, spun chinezii.
Imagini dar şi alte ştiri din lumea ştiinţei şi tehnologiei vedeţi în rubrica Gadget Show, realizată de GadgetReport.ro şi difuzată astăzi la Realitatea TV. Puteţi urmări toate înregistrările emisiunii pe canalul de youtube GadgetReport.ro