Magic Leap, o companie specializata in productia de software de realitate virtuala si care este finantata de Google, a lansat un clip video in care prezinta detalii despre jocurile viitorului.
In materialul video vedem un jucator care intra intr-un birou si isi ia de pe o masa o arma cu care incepe sa impuste inamicii care coboara din tavan. Practic, peste decorul real, dezvoltatorii jocului au plasat o interfata virtuala care ii ofera gamerului senzatia ca se afla intr-un joc clasic de tip shooter.
Cel mai probabil jucatorul poarta o casca virtuala sau o pereche de ochelari care ofera experienta virtuala.
Clipul video „Just another day in the office at Magic Leap”, realizat in colaborare cu Weta workshop ( studioul care a lucrat efectele speciale din Lord of The Rings), a adunat peste 200.000 de vizualizari, in nici 12 ore de la lansarea oficiala.
GadgetReport.ro relata, recent, ca Google va investi 542 de milioane de dolari în compania Magic Leap din Miami, o firmă evaluată la circa 2 miliarde de dolari, deşi nu dispune în prezent de niciun produs comercializabil şi nu generează nicio cifră de afaceri.
Potrivit GadgetReport.ro, această investiţie reprezintă cea mai importantă nouă afacere pentru Google după lansarea proiectului ochelarilor inteligenţi Google Glass.
Realitatea augmentată constă în introducerea unor imagini de sinteză în câmpul vizual al utilizatorului.
Pe site-ul său, Magic Leap afirmă că “a venit timpul ca magia să fie readusă în lume” şi prezintă imaginea unui elefant culcat în palma unei mâini umane şi pe cea a unei balene care pluteşte deasupra unei plaje.
Şi Facebook a investit în acest domeniu, considerat a avea un impact uriaş în viitorul tehnologiei. Mark Zukerberg a cheltuit numai puţin de 2 miliarde de dolari pentru a cumpăra compania Oculus, specializată în domeniul realităţii virtuale.