Omul invizibil a trecut din filmele SF in realitate. Cercetatorii americani, germani si britanici au dezvoltat o serie de tehnologii care asigura un nivel de transparenta cu adevarat spectaculos. Pana sa apara mantia invizibila mai dureaza numai cativa ani.
Cercetatorii din Marea Britanie au reusit sa creeze un „metamaterial” care canalizeaza si intrerupe fluxul de lumina, inventie considerata un pas important in crearea unei „pelerine invizibile”.
Cercetatorii au reusit, astfel, sa obtina un efect aproape de invizibilitate folosind benzi foarte subtiri de polimer, care creeaza „valuri de lumina” in jurul lor.
„Ceea ce am facut a fost sa fabric un singur strat pe care l-am intins asa incat la sfarsit sa ramana o membrana de sine statatoare-si sa arat ca are proprietatile cerute pentru a crea un metamaterial 3D flexibil”, a declarat expertul Andrea di Falco.
Si in Germania, cercetatorii de la Karlsruhe Institute of Technology (KIT) au creat ceea ce ar putea fi, probabil descrisa ca o „mantie a tacerii”.
Profesorul dr. Nicolas Stenger a construit si realizat o microstructura polimerica formata din doua materiale pe o placa de sub 1 mm, iar inelele diferite din cadrul ei intra in rezonanta pentru frecvente diferite, in jurul intervalului de 100 de hertzi intr-un interval acustic audibil.
Cercetatorii americani si chinezi sunt, la randul lor, in cautarea unei astfel de tehnologii. Echipa de cercetatori a elaborat o serie de formule matematice ce permit obtinerea unei game mai variate de asa-numite meta-materiale, materiale care nu exista in stare naturala si care ar putea sa ne ajute sa devenim invizibili.
Razele infrarosii si lumina vizibila aluneca pe suprafata obiectelor, la fel cum apa aluneca pe suprafata bolovanilor din albie, facandu-i mai greu de vazut. „Aceasta abordare ne va permite sa ne imbunatatim capacitatea de studiere a invizibilitatii si a felului in care actioneaza diferite tipuri de unde luminoase”, sustin autorii studiului de la MIT
Urmariti un material video care sintetizeaza toate tehnologiile aflate in prezent in dezvoltare in laboratoarele expertilor din intreaga lume