Considerate până nu demult o fiţă, inutile şi desuete, smartwatch-urile încep, treptat dar sigur, să îşi găsească tot mai mulţi clienţi. Noi am testat câteva dintre ele, iar verdictul este unul absolut ok – sunt cool, deştepte şi toată lumea te va percepe ca fiind în trend!
1. Principalul argument negativ, cel legat de autonomie, este depăşit. Gadgeturile ţin peste 2-3 zile, in functie bineinteles de modul in care sunt folosite. Aşa că nu va trebui să îl pui în priză în fiecare seară, aşa cum se întâmpla cu primele generaţii.
2. Sunt puţine şanse să le spargi ecranul. Au carcase solide si curele bine realizate. Nu am mai avut senzatia de plastic ieftin ca la primele smartwatch-uri, dimpotriva.
3. Experienţa de utilizare e absolut ireproşabilă. Se vede ca s-a lucrat serios la optimizarea acestora pentru o experienta touchscreen ideala, avand in vedere ecranele minuscule.
4. Dacă l-ai pus la mână, o să îţi vină tot mai greu să îl scoţi. Vei uita de celelalte ceasuri. Vei primi pe smartwatch alerte privind email-urile, post-urile de pe Facebook, Twitter, Instagram etc. Nu va mai trebui, astfel, sa iti verifici tot timpul telefonul.
5. Dacă alegi un smartwatch cu apelare vocală, vei vorbi cu ajutorul microfonului si difuzorului incorporat, fara sa mai folosesti telefonul. O chestie excelentă dacă eşti la volan.
6. Aplicatiile de fitness, de la numararea pasilor la monitorizarea somnului, iti vor oferi detalii despre cate calorii consumi, cum te odihnesti etc. Te vor face sa vrei sa te misti mai mult, sa faci sport, sa iti imbunatatesti performantele.
7. Conectarea la bluetooth este optima si fara intreruperi. Nu am sesizat nicio problema legata de conexiune. In plus, bluetooth-ul nu a consumat decat cu 10% mai multa energie de pe telefon decat in mod obisnuit. Daca reduci luminozitatea ecranului de pe smartphone, vei compensa problema.
8. Vei putea să le schimbi look-ul oricand. Găseşti pe piaţă tot felul de curele de diverse culori si modele. Iar preţurile accesoriilor sunt destul de mici.
Vezi câteva dintre cele mai ieftine şi bune modele de smartwatch-uri, aici. Vei găsi inclusiv ceasuri inteligente între 50 şi 150 de lei!