Orange a crescut viteza de acces în reţeaua proprie 4G+ de la 375 Mbps până la 500Mbps în 95 de orașe din România. Compania îşi propune, în viitor, să o ducă chiar la 900 Mbps, relatează GadgetReport.ro
Viteza de 900 Mbps poate fi testată în reţeaua comercială din smart shop-uri Orange din Bucureşti (Europe House), Iaşi şi Cluj-Napoca, precum și în Impact Hub București prin intermediul terminalelor compatibile.
Orange afirmă, într-un comunicat de presă, că noile performanțe sunt rezultatul unui proces de dezvoltare a rețelei 4G+ a Orange.
Astfel, în zonele cu acoperire 4G în care viteza maximă era de până la 150Mbps, aceasta creşte până la 200Mbps. Zonele cu acoperire 4G+, cu viteze de până la 375 Mbps, vor beneficia acum de viteze de download de până la 500 Mbps.
În cadrul unui eveniment cu presa, Orange a demonstrat potențialul reţelei 4G+, ajungând la viteze comerciale de până la 900Mbps, folosind terminale Samsung Galaxy S9 şi tehnologia existentă de reţea radio, furnizată de Huawei.
De asemenea, Orange, alături de Nokia, a demonstrat beneficiile tehnologiei 5G, pe spectru 5G (3.7 GHz) în reţeaua radio, prezentând două dintre cele mai interesante funcţionalităţi. Au fost evidenţiate latenţa extrem de redusă, care permite aplicații de tipul industry 4.0, ce vor aduce îmbunătăţiri în zona de automatizări industriale, precum şi volumul mare de informaţii și de conexiuni pe care viitoarea reţea îl va putea gestiona.
„Nevoile de comunicare ale clienţilor noştri evoluează rapid. La fel și reţeaua Orange, care ţine pasul cu aceste schimbări. Numărul de utilizatori 4G și volumul de trafic cresc spectaculos de la an la an, astfel că dezvoltarea reţelei 4G/4G+ este un demers firesc pentru a răspunde nevoilor clienţilor noştri. Reţeaua 4G+ aduce o îmbunătăţire semnificativă de performanţă, care pentru clienţi înseamnă creşteri de viteză în folosirea datelor mobile, dar şi o experienţă în reţea îmbunătăţită. Acesta este un prim pas spre reţeaua viitorului – 5G”, a declarat Ştefan Slavnicu, Chief Technology Officer în cadrul Orange România.