Panasonic a lansat noua cameră foto LUMIX G9, una despre care afirmă, în comunicatul de presă, că ar fi pentru fotografierea în exterior și a animalelor sălbatice. Nu şi pentru oameni? Dincolo de exprimarea nefericită a PR-ului companiei, cert este că Panasonic LUMIX G9 oferă imagini cu o rezoluție echivalentă cu 80 de megapixeli şi o viteză de focalizare automată de numai 0,04 sec, un record în materie, relatează GadgetReport.ro
Panasonic LUMIX G9 se laudă cu cea mai înaltă calitate a imaginii de până acum, prin îmbunătățirea rezoluției, a gradațiilor și a reproducerii culorilor datorită senzorului său digital Live MOS fără filtru trece-jos.
Camera include, de asemenea, un nou mod High Resolution care oferă imagini cu o rezoluție echivalentă cu 80 de megapixeli, în format JPEG /RAW. Procesorul Venus Engine generează imagini precise, dar naturale, prin Multipixel Luminance Generation (generare luminanță multipixel) și Intelligent Detail Processing (procesare inteligentă a detaliilor).
Panasonic LUMIX G9 beneficiază de un stabilizator de imagine îmbunătățit radical, făcând posibilă utilizarea unui timp de expunere mai mare, de 6,5. Acest lucru este obținut printr-o calculare mult mai precisă a vibrațiilor în diverse situații de înregistrare, utilizând informații privind viteza unghiulară și vectorul de mișcare obținute nu doar de la girosenzor, ci și de la senzorii de imagine și de accelerație.
Prin combinarea B.I.S. (stabilizator de imagine în corpul camerei pe 5 axe) și a O.I.S. (stabilizator optic de imagine pe 2 axe), 5-axis Dual I.S. (stabilizator de imagine dual pe 5 axe ) din LUMIX G9, se compensează mișcările ample care anterior nu erau controlabile. Maximizarea, atât a O.I.S, cât și a B.I.S., este extrem de benefică și în fotografierea în situații nefavorabile, precum noaptea sau fără trepied.
Stabilizatorul Dual I.S. pe 5 axe 2 funcționează atât în timpul captării imaginilor foto, cât și al celor video, inclusiv a clipurilor 4K.
Focalizarea automată de înaltă precizie și mare viteză împreună cu tehnologia DFD duc la obținerea celei mai rapide focalizări automate din lume1, de 0,04 sec2, cea mai rapidă din acest domeniu. Iar datorită performanței ridicate de urmărire a subiectului, LUMIX G9 nu va pierde niciodată subiectul țintă.
LUMIX G9 are, de asemenea, cea mai mare viteză din această clasă, de 20 fps (AFC) / 60 fps (AFS) la rezoluție completă de 20,3-megapixeli pentru a capta acele momente de neratat. Cu funcția 6K/4K PHOTO, utilizatorii pot alege cel mai adecvat mod de înregistrare în rafală, în funcție de situație.
LUMIX G9 are cel mai mare LVF (vizor Live View) din această clasă, cu un raport de grosisment extraordinar de înalt, de aproximativ 1,66x/0,83x (echivalentul unei camere pe film de 35 mm). Cursivitatea este maximă chiar și în cazul înregistrării în rafală de mare viteză3. Sunt integrate, de asemenea, un mod nocturn și funcția AF Point Scope.
Adoptarea tehnologiei OLED pentru vizorul LVF asigură o afișare fluentă la 120 fps şi un timp de răspuns de mare viteză, cu decalaj minim, de sub 0,005 secunde, precum și un contrast ridicat, de 10.000:1, pentru o vizibilitate excepțională.
Pentru a rezista în cele mai dificile condiții, LUMIX G9 beneficiază de un șasiu fabricat în totalitate din aliaj de magneziu turnat sub presiune, fiind rezistentă la praf, stropi și la temperaturi de îngheț de până la -10 grade Celsius. În partea din spate a camerei se găsește un monitor prevăzut cu un LCD de 3,0-inch pivotant și raport de 3:2, cu o rezoluție de 1.040K-puncte. G9 este prevăzută cu un locaș dublu pentru card de memorie SD, compatibil cu UHS-II de înaltă viteză și capacitate ridicată.
LUMIX G9 integrează conectivitate Bluetooth și Wi-Fi® pentru a oferi o experienţă de înregistrare mai flexibilă și partajare instantanee a imaginilor datorită operării uşoare. Compatibilitatea cu Bluetooth 4.2 (BLE: Bluetooth Low Energy) permite conectarea cu un smartphone sau o tabletă, cu un consum minim de energie. Pentru Wi-Fi, se poate selecta o bandă de 5 GHz (IEEE802.11ac) pe lângă banda convențională de 2,4 GHz (IEEE 802.11b/g/n) pentru o conexiune mult mai securizată și stabilă.
Camera Panasonic LUMIX G9 va fi disponibilă începând cu ianuarie 2018, la următoarele prețuri recomandate:
Lumix G9 (numai corpul camerei) = 1 699 euro.
Lumix G9 M (kit LUMIX 12-60mm f/3,5-5,6) = 1 899 euro.
Lumix G9 L (kit LEICA 12-60mm f2,8-4,0) = 2 299 euro.
LEICA DG ELMARIT, UN NOU TELEOBIECTIV CU FOCALĂ FIXĂ
Panasonic a lansat și un nou teleobiectiv cu focala fixă, LEICA DG ELMARIT 200mm / F2.8 / POWER O.I.S. echivalentul unei camere pe film de 35 mm: 400 mm). LEICA DG ELMARIT 200mm / F2.8 / POWER O.I.S. Gadgetul este primul teleobiectiv cu focala fixă de diametru mare, denumit LEICA DG.
Teleobiectivul oferă cele mai clare imagini din istoria camerelor DSLM LUMIX G de până acum. Fiind extrem de mobil și având un design compact și ușor, permite, de asemenea, înregistrare fără trepied.
Cu focala sa de 400 mm și performanțele uimitoare, LEICA DG ELMARIT 200mm / F2.8 / POWER O.I.S. este potrivit în special pentru fotografierea animalelor sălbatice și a jocurilor sportive. Este livrat cu un convertor 1.4x (DMW-TC14) pentru a extinde distanța de focalizare la 560 mm (echivalent cameră pe film de 35 mm) pentru fotografii și mai de detaliate1.
Deschiderea mare de F2.8 vă permite să captați subiecte în mișcare rapidă, în timp ce POWER O.I.S. (stabilizator optic de imagine) compensează eficient mișcările involuntare ale mâinii, ușurând fotografierea fără trepied sau în condiții de lumină slabă. Obiectivul este compatibil cu sistemul Dual I.S. și Dual I.S. 2 atunci când este montat pe camere DSLM Panasonic LUMIX G, pentru o suprimare foarte eficientă a tremurului mâinii.
Respectând standarde de calitate extrem de ridicate ale LEICA, obiectivul este alcătuit din 15 elemente în 13 grupuri, inclusiv două lentile UED (dispersie ultra-extra-joasă). Utilizarea lentilelor UED și a celei mai avansate tehnologii optice a Panasonic permit obținerea unor imagini de înaltă rezoluție, cu contrast ridicat pe toată suprafața, fiiind suprimate, în același timp, distorsiunile și aberațiile cromatice.
Încorporând un sistem cu motor liniar triplu și o funcționare a senzorului la max. 240 fps, noul LEICA DG ELMARIT 200mm / F2.8 / POWER O.I.S. are un sistem de focalizare automată de mare viteză și înaltă precizie, atât pentru înregistrare foto, cât și pentru înregistrare video. Această performanță uluitoare a focalizării automate este excelentă pentru înregistrarea imaginilor video 4K, unde focalizarea foarte precisă este esențială. În plus, sistemul de acționare în micro-pași din secțiunea de control a diafragmei ajută camera să se adapteze cu ușurință la schimbări de luminozitate atunci când efectuați panoramarea.
Obiectivul este rezistent la stropi/praf și chiar la îngheț, la o temperatură de până la -10 C, fiind potrivit utilizării profesionale în condiții dure. Într-o culoare negru metalic superbă, se potrivește perfect camerelor DSLM LUMIX G.
LEICA DG ELMARIT 200mm / F2.8 / POWER O.I.S. poate fi, de asemenea, utilizat cu un teleconvertor 2.0x DMW-TC20 (accesoriu opțional), care extinde distanța de focalizare și mai mult, la 800 mm (echivalent cameră pe film de 35 mm) pentru a capta obiecte aflate la distanță mult mai mare.
Obiectivul LEICA DG ELMARIT 200mm f/2.8 Power OIS va fi disponibil începând cu ianuarie 2018, la un preț recomandat de 2.999 euro.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.