Cosmote si Romtelecom devin, de sambata, Telekom Romania, iar odata cu transformarea de brand, intreaga platforma de comunicare a companiei se va muta pe Telekom.ro Logo-ul oficial va fi „T”, iar sloganul „Life is for sharing” a fost tradus in limba română ca „Experiențe Împreună”.
Noul website a devenit activ, iar pe el veti putea regasi ofertele comune ale companiilor intrare sub umbrela nemtilor de la Deutsche Telekom.
Clientii vor afla ofertele dupa lansarea oficiala, cu ocazia concertelor “Aprindem Magenta”, ce se vor desfăşura în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Berlin.
Daca nu stiati deja, magenta reprezinta culoarea brandului Telekom.
Pe site-ulTelekom.ro in momentul de fata veti gasi doar o imagine sugestiva cu noua identitate vizuala a companiei, alaturi de linkul spre website-ul fanmagenta.ro prin care puteti experimenta cel mai interactiv show din Romania, utilizand aplicatia Hai!.
In Romania, pentru inceput, nemtii de la Deutsche Telekom isi vor desfasura afacerile sub doua firme, Telekom Romania Mobile Communications și Telecom Romania Communications, asta pentru ca statul român deține inca 45,99% din acțiunile Romtelecom și aproximativ 15% din pachetul Cosmote.
Deutsche Telekom a cumpărat anterior OTE si urmeaza sa negocieze cu statul roman pentru participatia minoritara. Planurile Deutsche Telekom vizeaza, bineinteles, integrarea celor doua companii si a serviciilor aferente.
“Integrarea serviciilor este cheia spre a consolida grupul telecom. România este a treia țară ca importanță din Europa pentru grupul DT”, a declarat Claudia Nemat, membră în boardul Deutsche Telekom.
Nikolai Bekers, CEO-ul Telekom Romania, a afirmat vineri, intr-o conferinta de presa, ca firma este numărul unu pe servicii TV, numărul doi pe servicii de Internet și numărul trei pe servicii mobile.
“În ultimii cinci ani s-au investit în România peste 1 miliard de euro pentru îmbunătățirea serviciilor, acoperire, capactitate, servicii noi. Filosofia sub care operează compania acum este “Think One”, pentru că ambiția noastră este să devenim cel mai important operator integrat”, a declarat Bekers.
„Ne dorim să devenim prima alegere ca brand de telecomunicaţii din România care te conectează la tehnologie, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Întrucât deţine capabilităţi şi puncte forte unice, Telekom devine o opţiune integrată fix-mobilă pe piaţa românească”, a mai spus Beckers.
OFERTELE TELEKOM ROMANIA
Ofertele prezentate vineri in brosura de la conferinta de presa si nelansate inca oficial au surprins prin diversitate dar si tarife.
La abonamentele de voce, Telekom va oferi variantele Nelimitat S, Nelimitat Date M, Nelimitat Voce M, Nelimitat L Promo, Nelimitat XL, Nelimitat XXL, cu preturi intre 9,95 euro si 49,95 euro, iar la televiziune mai multe pachete ce includ si telefonie.
-televiziune M ( pana la 104 canale,Telekom Tv Mobile & Web, Eurosport 360 online, pachet online Disney Movie on Demand, pana la 7 canale HD ) cu voce S ( nelimitat in Telekom Romania si retele fixe si televizune S in afara orelor de varf, 100 minute nationale si internationale )
– televiziune S ( pana la 88 canale tv, Telekom Tv Mobile & Web, 2 canale HD) cu voce M ( nelimitat in Telekom Romania si retele fixe, 200 minute nationale si internationale )
– televiziune L ( pachet pana la 126 canale, Telekom Tv Mobile & Web, Eurosport 360 online, pachet online Disney Movie on Demand, pana la 12 canale HD ).
Telekom Romania prezinta si serviciul „joyn by Telekom”, respectiv apeluri video HD, chat si transfer fisiere. Este mentionat si pachetul Telekom Tv Web & Mobile ( „21 de canale TV pe toate ecranele”), precum si pachetele de tip 2play ( televiziune si telefonie ) de doua tipuri, ambele la acelasi pret, respectiv 67 lei:
Operatorul promite si oferte speciale sub sloganul „De 4 ori nelimitat cu pachetul Ultra All Inclusive Fix – Mobil”.
Pachetele de internet ( XS, S, M, L, XL, XXL) vor fi tarifate cu 6 euro pana la 30 euro in limita traficului alocat abonamentului, respectiv 0,7 GB, 4GB, 6GB, 12 GB, 25 GB, 100 GB.
Traficul aditional nu va fi tarifat, dar viteza de transfer va fi redusa la 32 kb/s, 128 kb/s sau 256 kb/s, in functie de abonament.
NU este exclus ca ofertele Telekom sa fie modificate. Cele oficiale vor fi prezentate oficial sambata, pe site.
Imagini cu ofertele le vedeti mai jos. ( sursa imagini Softpedia )