Primul film SF al lui George Lucas. Povestea din spatele Star Wars

Data: 12/12/2017 | Autor: .

star wars Electronic-Labyrinth-THX-1138-4EB-film

star wars george-lucas-2A long time ago (1967) in a Galaxy not so far away (University of Southern California), un student cu numele George Lucas realiza un film scurt cu un titlu lung şi greu de reţinut: Electronic Labyrinth: THX 1138 4EB. Era primul film SF realizat de cel care, ulterior, urma să imagineze cea mai fascinantă poveste din istoria SF, saga Star Wars, relatează GadgetReport.ro

Scris şi regizat în totalitatede George Lucas, Electronic Labyrinth: THX-1138 4EB propune o viziune originală, inedită, a unui viitor în care simbioza dintre oameni şi maşini este totală.

Filmul a fost inclus, în 2010, în arhiva Librăriei Congresului SUA, fiind considerat o creaţie culturală semnificativă.

Vedeţi filmul lui George Lucas în clipul video de mai jos.

În 1974, după ce a avut succes cu filmul ,,American Graffiti”, celebrul regizor George Lucas începe să se gândească să ecranizeze unul dintre proiectele la care se gândea de multă vreme – Star Wars (Războiul stelelor). A început prin a scrie scenariul, iar primul personaj a fost Darth Vader. În 1975 a început filmările în Tunisia.

Când cei de la studiourile 20th Century Fox au vrut să vadă ce realizase, Lucas le-a arătat 20 minute din film. Şefii studioului au fost extrem de dezamăgiţi, calificând filmul drept un dezastru.

Chiar dacă au considerat că sunt mici șanse ca Star Wars să ajungă pe marele ecran, George Lucas a reuşit să-i convingă că proiectul este unul viabil.

Star Wars este lansat, astfel, pe 25 mai 1977 și devine, instant, unul dintre cele mai mari succese de casă. Vânzările de bilete în cinematografe au înregistrat, la vremea respectivă, un record istoric.

„Episodul IV: O nouă speranță” care pe atunci se numea simplu „Războiul stelelor” a câștigat 6 premii Oscar.

Dat fiind succesul filmului, Lucas a mai realizat două părți, una în anul 1980 – „Imperiul contraatacă” care a obținut și ea un premiu Oscar, și „Întoarcerea lui Jedi”, în 1983.

Apoi, timp de 16 ani, George Lucas nu a mai creat nici un film Star Wars, preferând să aștepte ca tehnologia să avanseze îndeajuns de mult ca să se potrivească cu viziunea lui.

Când a văzut ce-a făcut Steven Spielberg cu Jurassic Park, a decis că e timpul să facă o a doua trilogie Star Wars.

Primul film a fost lansat în anul 1999 – „Războiul stelelor Episodul I: Amenințarea fantomei”.

Al doilea episod, „Atacul clonelor” a fost realizat integral Digital și a apărut în 2002.

Cel de-al treilea episod (2005) a primit numele de „Răzbunarea Sith” și a fost gândit să facă legatura cu prima trilogie.

Trezirea Forței a fost al șaptelea film din seria Star Wars. Lansat pe 18 decembrie 2015, filmul a continuat povestea din Star Wars Episode VI: Return of the Jedi. A fost primul film Star Wars produs de Lucasfilm şi Disney.

În 2016, Disney a lansat „Rogue One: O poveste Star Wars”. Filmul a deschis seria unor producţii alternativă la povestea clasică Star Wars.

STAR WARS THE LAST JEDI SE LANSEAZĂ ÎN DECEMBRIE

Următorul film din seria initiala Star Wars, The Last Jedi, va ajunge în cinematografe pe 15 decembrie 2017.

Regizat de Rian Johnson, filmul Star Wars: The Last Jedi va continua povestea din The Force Awakens, din momentul în care Rey îi duce lui Luke Skywalker vechea sa sabie laser.

The Last Jedi va fi urmat, în 2019, de Războiul stelelor – Episodul IX.

Filmul, al treilea din a treia trilogie a seriei Star Wars, va fi regizat de Colin Trevorrow (care a mai regizat Jurassic World în 2015), după un scenariu scris de Rian Johnson. Premiera filmului este programată a avea loc la 24 mai 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.