Samsung ClimateHub. O nouă soluție integrată de încălzire și apă caldă

Data: 23/10/2019 | Autor: .

Samsung ClimateHub. O nouă soluție integrată de încălzire și apă caldă

Samsung ClimateHub este noua soluție integrată Samsung pentru încălzire și alimentare cu apă caldă pentru uz casnic anunțată astăzi de sud-coreeni. Sistemul constă într-o pompă de căldură de exterior cu agent frigorific R32, o unitate hidro cu rezervor de apă caldă integrat cu volum mare pentru uz casnic, cu opțiuni de 200 litri sau 260 litri și un nou controler tactil care permite controlul temperaturii în două zone. Samsung ClimateHub este disponibil în configurațiile Mono și Split, relatează GadgetReport.ro

 

Configurațiile Mono și Split

Configurația ClimateHub Mono are o singură unitate poziționată în exterior, care include modulul hidraulic, ceea ce o face ușor de instalat fără traseu frigorific. ClimateHub Mono are disponibile mai multe opțiuni de capacitate, de 5-8-12-16kW Mono-fazat și 8-12-16kW Tri-fazat. Configurația ClimateHub Split are o unitate exterioară care este conectată la unitatea hidro cu rezervor integrat prin traseu frigorific. ClimateHub Split este disponibil în capacitățile 4-6-9 kW Mono-fazat și 9kW Tri-fazat. Ambele configurații pot fi conectate la Smart Grid, permițând utilizatorilor să beneficieze de o sursă de energie eficientă din punct de vedere economic și durabilă, precum și la o sursa de energie solară (PV), economisind astfel energie prin intermediul surselor regenerabile.

Datorită eficienței energetice ridicate, atât Samsung ClimateHub Mono, cât și ClimateHub Split vin cu o eticheta energetică A+++ pentru eficiența medie sezonieră în încălzirea spațiului, considerând o temperatură a apei la ieșire de 35oC. Alături de soluția ClimateHub, Samsung oferă și pompe de căldură Mono și Split cu refrigerant R32 care pot fi conectate la un rezervor de apă caldă pentru uz casnic, de la un producător terț.

Unitate hidro cu rezervor integrat

Soluția Samsung ClimateHub introduce o unitate hidro cu rezervor de apă caldă menajeră integrat. Disponibilă în varianta de 200 litri sau 260 litri, permite diferite moduri de instalare, de la apartamente de dimensiuni mici, până la case foarte spațioase. Include standard și un încălzitor de rezervă pentru a asigura încălzire continuă.

Modul Quite până la 35dB(A)

Sistemele Samsung de climatizare îndeplinesc cele mai înalte standarde în ceea ce privește sunetul și limitează pe cât posibil tulburările fonice din jurul casei. Modul Quiet permite reducerea nivelului de zgomot generat de pompa de căldură în patru trepte, ajungând până la 35dB(A). Nivelul de zgomot generat depinde de condițiile particulare de instalare și funcționare.

 

Instalare fără probleme

Unitatea hidro cu rezervor integrat are o dimensiune compactă (595 mm x 700 mm) și un design modular, ceea ce înseamnă integrarea eficientă în orice bucătărie sau cameră tehnică. Este ușor de instalat și de întreținut datorită elementelor hidraulice montate din fabrică și a unei ferestre de service montată în față. Cu opțiunile sale intuitive de întreținere, pornirea și păstrarea în condiții optime se fac cu un efort minim prin utilizarea unui card Micro SD sau prin utilizarea aplicației mobile Samsung S-Checker.

Conectivitate smart

Cu ClimateHub, Samsung introduce un nou controler tactil, cu mai multe opțiuni de limbă – care permite setarea temperaturii, monitorizarea energiei, setarea pe timp de vară și monitorizarea rapidă a erorilor. Noul controler tactil permite utilizatorilor să gestioneze diferite setări de temperatură pe zone, ceea ce înseamnă că se pot folosi caloriferele de temperatură ridicată și încălzirea prin pardoseală, de temperaturi joase, mult mai eficient. Cu ajutorul kitului Wi-Fi, diversele aspecte ale sistemului pot fi controlate prin intermediul aplicației Samsung SmartThings** de pe smartphone și permite integrarea cu alte dispozitive și produse electronice.

Descoperă mai multe despre Samsung ClimateHub pe: http://samsung.com/climatehub

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.