Cand vrei sa iti cumperi un smartphone, o tableta sau orice alt gadget cu sistem de operare, de cele mai multe ori, ai de ales intre dispozitive cu sisteme de operare Android, iOS sau Windows. Cum ar fi sa mai existe o optiune?
Samsung a dezvoltat un nou sistem de operare, in colaborare cu Intel, numit Tizen. Principalele firme asiatice formeaza un consortiu numit Tizen Association, din care fac parte nume precum Huawei, Samsung, Fujitsu, Panasonic, dar si firme de telefonie mobila precum Orange, Vodafone sau Sprint, afirma expertii de la Flanco
Primul gadget lansat cu acest sistem este camera foto Samsung NX300M.
Potrivit reprezentantului Samsung, NX300M e de două ori mai rapidă față de concurenții ei pe Linux. Printre avantaje se numară capacitatea de a face noua imagini de 20 de megapixeli într-o secundă.
Sistemul de operare Tizen este dezvoltat tot pe baza Linux si poate rula aplicatiile specifice Android, insa cu mici modificari.
Criticii spun ca Samsung a creat acest nou sistem de operare pentru a inlocui in viitor Android-ul. Tizen imprumuta caracteristici de la MeeGo, un proiect al celor de la Nokia in colaborare cu Intel, proiect care a fost, insa, abandonat.
Spre deosebire de Android, Tizen e usor de recunoscut prin icon-urile circulare. Cei de la Samsung au confirmat ca lucreaza deja la un smartphone cu sistem de operare Tizen, numit Samsung Z9005 ”Redwood”, a carui lansare a fost amanata pentru 2014.
Potrivit mai multor surse, smartphone-urile ce vor rula sistemul de operare Tizen sunt așteptate în luna februarie 2014. Acestea vor lucra pe Tizen 2.2.1, iar lansarea Tizen 3.0, cu suport pentru chipuri pe 64 de biți, este programată pentru trimestrul al treilea 2014.
Ramane de vazut daca Tizen va fi un concurent veritabil pentru iOS si Windows sau daca va reusi sa inlocuiasca Android-ul intr-un viitor nu prea indepartat.