Sony a anunțat noua boxă Sony SRS-XV900, un gadget gândit să ofere o experiență audio puternică, cu bass profund și note înalte realiste, alături de o autonomie de 25 de ore. Boxa include funcții interactive și amuzante, cum ar fi sunet și iluminare omnidirecțională pentru petreceri și karaoke, folosind intrarea pentru microfon și chitară.
Sony extinde gama de boxe wireless din seria X și lansează SRS-XV900, cea mai puternică boxă Bluetooth, perfectă pentru petreceri.
Boxa wireless este concepută pentru pentru a umple fiecare încăpere cu sunet puternic. Aceasta integrează difuzoare X-Balanced, iar diafragma sa non-circulară oferă o presiune sonoră mai mare și reduce distorsiunea sunetului prin maximizarea suprafeței difuzorului, dar și prin asocierea cu portul Jet Bass Booster pentru a oferi un bass profund și puternic. Driverele midrange oferă o claritate vocală excelentă, iar cele șase tweetere frontale, laterale și posterioare răspândesc în jur sunetul de înaltă frecvență.
Autonomie extinsă a bateriei
Sony SRS-XV900 promite o autonomie de 25 de ore. Cu o încărcare rapidă a boxei pot obține până la trei ore de redare în doar zece minute.Cu funcția Battery Care Mode, supraîncărcarea bateriei nu mai este o grijă, deoarece aceasta este și mai fiabilă pentru o perioadă îndelungată de timp.
Manevrare facilă în întreaga locuință, folosind mânerul și roțile integrate
Produsul este prevăzut cu un mâner comod și cu roți. Ori de câte ori doresc să mute boxa, utilizatorii se pot folosi de mâner pentru a o înclina. De asemenea, roțile robuste permit mutarea boxei în încăperea unde are loc petrecerea.
Conectivitate TV Sound Booster pentru a îmbunătăți experiența de audiție oferită de televizor
Boxa SRS-XV900 dispune de funcția unică Sony, TV Sound Booster, care le permite utilizatorilor să se bucure de sunet îmbunătățit atunci când se uită la televizor. Bass-ul profund și sunetul realist de înaltă frecvență generat de SRS-XV900 umplu camera și îmbunătățesc sunetul televizorului pentru a oferi o experiență audio-vizuală bogată, indiferent dacă sunt redate videoclipuri live sau filme. Tot ceea ce trebuie să facă utilizatorii este să conecteze cablul optic (inclus) și să selecteze modul TV Sound Booster la orice marcă sau model de televizor.
Caracteristici interactive
Pentru iubitorii de karaoke, boxa SRS-XV900 este partenerul perfect. Utilizatorii trebuie doar să conecteze microfonul, să aleagă melodia preferată și să se bucure de experiență. Cu două intrări (pentru microfon și pentru chitară), aceștia pot conecta chiar și o chitară și să folosească boxa pe post de amplificator. Prin utilizarea aplicației mobile Fiestable și a noii sale funcții Karaoke Double Tracking, vocea va fi îmbogățită pentru a o face să fie mai armonioasă.
În plus, utilizatorii vor avea întotdeauna control complet asupra boxei cu ajutorul panoului tactil intuitiv din partea superioară, care le permite să schimbe funcția, setările și iluminarea cu o simplă atingere.
MEGA BASS și LIVE SOUND
Funcția MEGA BASS le permite utilizatorilor să să mărească nivelul de bass al boxei, oferindu-le astfel un bass profund și puternic. Cu noua boxă SRS-XV900, utilizatorii se pot bucura de muzică la fel ca de experiența unui concert live,, în timp ce modul LIVE SOUND le permite să recreeze o atmosferă unică și să retrăiască experiențele muzicale preferate ori de câte ori își doresc. Cu boxa SRS-XV900, utilizatorii pot crea momente memorabile și se pot bucura de experiența LIVE LIFE LOUD.
Conectivitate facilă și compatibilitate Bluetooth
Funcția Party Connect, accesibilă prin Bluetooth® permite conectarea a până la 100 de boxe[2] Bluetooth Sony, pentru ca utilizatorii să se poată bucura de sunet și iluminare sincronizate pentru o petrecere mare și pentru a se asigura că toată lumea dansează și se bucură de ritmul muzicii. În plus, boxa permite conectare și redarea muzicii prin conectivitate USB. Dacă smartphone-ul utilizat nu mai are baterie, utilizatorii îl pot conecta la boxă pentru încărcare directă.
SRS-XV900 le permite utilizatorilor, de asemenea, să conecteze rapid boxa la smartphone cu ajutorul funcției Bluetooth fast pair pentru Android.
Sony | Music Center și Fiestable
Noua boxă SRS-XV900 este compatibilă cu aplicațiile Sony | Music Center și Fiestable. Cu Sony | Music Center utilizatorii pot selecta playlist-urile și următoarea melodie, pot schimba modelele de iluminare și modurile de sunet, totul de pe ringul de dans. Fiestable le permite utilizatorilor să acceseze funcțiile interactive care îi ajută să creeze atmosfera perfectă de petrecere, cum ar fi realizarea unui playlist, funcții de karaoke, inclusiv Voice Changer și Echo, plus DJ control pentru a adăuga efecte sonore.
Produsele Sony sunt concepute pentru a oferi o calitate a sunetului de top în industrie, dar și cu grijă pentru mediul înconjurător. Plasticul reciclat original dezvoltat de Sony este utilizat în panourile din față și pentru cele din spate, dar și în părțile interne ale boxei SRS-XV900, reflectând modul în care Sony se străduiește să reducă impactul produselor sale asupra mediului.
Boxa SRS-XV900 va fi disponibilă pentru comercializare în Europa începând cu luna octombrie a acestui an, la un preț de aproximativ 5.000 de lei.