Japonezii de la Sony au lansat un nou smartphone, Sony Xperia XA Ultra, care oferă amatorilor de selfie una dintre cele mai spectaculoase camere din piaţa telefoniei mobile. Senzorul are 16 Megapixeli şi include funcții avansate pentru fotografia în lumină slabă.
Senzorul de selfie de pe modelul Sony Xperia XA Ultra face parte din gama Exmor RS şi dispune de lentile cu unghi larg – 88 grade şi f./2.6, astfel că fotografiile vor avea o arie foarte largă de acoperire. Mai mult, senzorul include LED flash şi stabilizare optică a imaginii (OIS). Japonezii afirmă că senzorul face fotografii într-o fracţiune de secundă.
Şi camera principală este una spectaculoasă – un senzor 21.5 Megapixeli de 1/2.4 inch, cu auto-focus hibrid (detecție de fază și de contrast), care filmează în Full HD, la 1080p, cu 30 fps.
Interesant este că niciuna dintre camere nu filmează în 4K însă, din punctul nostru de vedere, alegerea japonezilor este una normală, în condiţiile în care numai 1 minut de înregistrare 4K înseamnă aproape 1 GB de informaţie.
Dincolo de camerele foto excelente, noul flagship Sony include un ecran IPS de 6 inch cu rezoluție Full HD, 1920 x 1080 pixeli, cu densitate de 367 ppi, protejat cu sticlă ușor curbată de tip 2.5D rezistentă la zgârieturi. Display-ul este prins într-o carcasă cu o grosime de 8,4 mm şi o greutate de 202 grame.
Telefonul este propulsat de un procesor MediaTek MT6755 Helio P10 de tip octa-core la 2.0 GHz pe ARM Cortex-A53, GPU Mali-T860MP2, şi 3 GB memorie RAM.
Sony Xperia XA Ultra are un spaţiu de stocare de 16 GB, extensibil prin card microSD până la 200 GB.
Smartphone-ul este 4G LTE, are Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Wi-Fi Direct, DLNA, bluetooth 4.1, GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, radio FM cu RDS, microUSB și jack de 3.5 mm.
Sony Xperia XA Ultra rulează Android 6.0.1 Marshmallow şi are o baterie de 2700 mAh, care îi asigură o autonomie de o zi. Telefonul beneficiază de tehnologia Qualcomm Quick Charge 3.0, astfel că se încarcă şi oferă o autonomie de 5,5 ore cu numai 10 minute de stat în priză.