Tabletele Microsoft Surface, asteptate sa iasa pe piata pe 26 octombrie, vor avea preturi ce vor porni de la 300 de dolari si vor ajunge pana la 700-800 de dolari.
Afirmatia a fost facuta chiar de Steve Ballmer, CEO-ul Microsoft, intr-un interviu acordat The Seattle Times.
Totusi, device-urile ar putea fi chiar si mai ieftine, putand ajunge chiar la pretul de intrare de 200 de dolari impreuna cu un abonament la Xbox Music sau la alte servicii ale Microsoft, dupa cum comenteaza The Verge.
Pretul de 199 de dolari pentru versiunea cea mai ieftina a tabletei Microsoft Surface a mai fost vehiculat in trecut.
Daca informatiile se confirma, device-ul Microsoft devine de departe cel mai ieftin din clasa sa. Dintre jucatorii mari din industria IT, doar Google si Amazon au reusit sa scoata pe piata tablete atat de ieftine. Modele acestora au, insa, o diagonala de numai 7 inchi si, in plus, sunt vandute cel mai probabil in pierdere.
Un eventual pret de 199 de dolari al tabletei Surface bazata pe tehnologie ARM ar reprezenta, practic, un cui batut in sicriul celorlalti producatori de tablete Windows. Si asta pentru ca, in mod sigur, nici unul dintre acestia nu va reusi sa produca un astfel de dispozitiv pentru un asemenea pret. In plus, producatorii de tablete ieftine Android de 7 inchi, precum Amazon si Google, vor fi nevoiti sa-si ieftineasca si mai mult device-urile, probabil pana la pragul de 149 de dolari.
Practic, desi s-a pozitionat initial ca un concurent al iPad, tableta Surface ar putea avea potentialul de a “matura” absolut toata piata tabletelor.