Tesla a lansat oficial noul său model de automobil electric. Tesla Model X este primul SUV lansat de companie şi, la cum arată, credem că va avea succes, mai ales in contextul scandalului legat de nivelul de poluare al automobilelor cu combustie.
Şeful Tesla, Elon Musk, a fost cel care a prezentat, în premieră mondială, noul model, în California.
Elon Musk, CEO-ul Tesla, a deschis evenimentul de marti noapte comentand asupra sigurantei vehiculului. Musk a subliniat ca Model X a primit 5 stele „la toate testele de siguranta”, devenind astfel una dintre cele mai sigure masini din lume.
Tesla Model X vine cu un look de crossover, sapte locuri si două portiere în formă de aripi, extrem de spectaculoase ca imagine, dar cu multe semne de întrebare în privinţa utilităţii.
Gândiţi-vă doar la situaţia în care afară plouă şi trebuie să deschizi aceste portiere spre exterior. Probabil apa va intra înăuntru fără probleme.
Dincolo de controversele legate de design, noul Tesla Model X are performanţe demne de Porsche 911 Turbo.Autoturismul 100% electric are autonomie de 400 de km la o singură încărcare (cu baterie de 90 kWh) şi poate accelera de la 0 la 100km/h în 3,8 seconde.
Masina are doua filtre de aer pentru habitaclu pentru a oferi pasagerilor un aer mai curat. Seful Tesla Motors, Elon Musk, a glumit spunand ca inginerii au proiectat Model X inainte sa apara “evenimentele recente”, facand deci o trimitere discreta la scandalul Volkswagen privind emisiile poluante ale masinilor diesel.
Versiunea standard (Model X 90D) are autonomie 413 km, tractiune integrala si un timp de accelerare pana la 100 km/h de circa 5 secunde (0-60 mph in 4,8 secunde), viteza maxima fiind 250 km/h. Varianta cu performante de accelerare mai bune (Model X P90D) atinge 100 km/h in sub 3,5 secunde (0-60 mph in 3,2 secunde), avand o autonomie putin mai redusa (circa 400 km) si aceeasi viteza maxima.
Versiunea 90D costa 132.000 dolari, iar varianta P90D costa 142.000 dolari.
Interesant este că Tesla Motors a livrat deja, în această săptămână ,primele şase SUV-uri „Model X”.
Detalii aflaţi de pe site-ul oficial Tesla Motors.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.