Volkswagen a început producția celei de-a opta generații de VW Golf, unul dintre cele mai vândute automobile nu doar din Europa, ci și din lume.
Lansarea producție VW Golf 8 vine la 50 de ani de la startul primului model, Golf 1, în 1974.
VW Golf 8 facelift nu aduce modificări semnificative la exteriorul mașinii, ci mai ales la interior. Mașina beneficiază de un nou sistem de operare și un nou sistem de infotainment, care se bazează pe un procesor mai rapid, un aspect schimbat, cu o interfață mai intuitivă, dar și cu o integrare a Chat GPT, tehnologia de inteligență artificială ce va face parte din sistemul de asistență a șoferului.
VW Golf 8 oferă o motorizare nouă, plug-in hybrid, care vine cu o autonomie complet electrică de aproape 100 de km, ridicând autonomia totală, cu bateria încărcată, la circa 1000 de km.
VW Golf 8 facelift beneficiază de un nou charger, care permite încărcare rapidă a bateriei la stații DC de 50 kW.
„Golf a fost în centrul mărcii Volkswagen de o jumătate de secol, oferind mobilitate accesibilă tuturor la cel mai înalt nivel tehnic. Golful s-a adaptat în mod constant la nevoile clienților, devenind astfel un bestseller global fabricat în Wolfsburg. Acesta este exact ceea ce construim cu noua etapă de evoluție – cu eficiență, confort și calitate și mai mari și cu un nou concept de operare. Golful nu este mai bun decât atât”, a declarat Thomas Schäfer, CEO al Volkswagen Passenger Cars.
Uzina care acum a trecut printr-un proces de modernizare a produs în medie 400.000 de mașini Golf pe an, atât în caroseria standard, hatchback, cât și în caroseriile Variant și Sportsvan.
VW Golf 8 facelift va fi produs, cel mai probabil, până cel mai târziu în 2028. Ulterior, VW va produce exclusiv mașini electrice.