20 de filme de vazut pe Netflix și HBO Go. O listă virală pe internet!

Data: 3/04/2021 | Autor: .

Pe internet a devenit virală o listă cu peste 20 de filme de vazut pe Netflix și HBO Go, mai ales acum, in weekend, cand la ora 18.00 se inchid magazinele, iar de la 20.00 nu mai putem iesi din casă decat pentru motive ,,serioase”. Lista a fost prezentata de un utilizator de Facebook, Daniela Petrescu.

 

What Would Sophia Loren Do – Netflix

E un scurtmetraj despre o mare fană a Sophiei Loren, americancă de origine italiană, greu încercată de viață. Uman, înduioșător.

Misbehaviour – HBO GO

E despre un grup de feministe din Londra anilor 70 care pun la cale boicotarea concursului Miss World. E cu Keira Knightley, dacă vă place.

Fake Famous – HBO GO

E un documentar despre cum poți deveni faimos în social media cu un buget minim de promovare, dar cu foarte multă voință. :) Despre impostori, branduri avide după expunere și partea mai puțin luminoasă a tehnologiei.

I Am Not An Easy Man – Netflix

Comedioară franțuzească, despre un „womanizer” care se trezește într-un univers paralel în care femeile sunt la putere și unde e silit să guste un pic din his own medicine.

Saint Frances – HBO GO

Nu e un film în care se întâmplă foarte multe, dar e un film care te face să simți foarte multe: compasiune, tristețe, bucurie. E listat ca fiind comedie, deși nu prea e…

Blue Jay – Netflix

Despre doi foști iubiți din liceu care se întâlnesc după ani și ani în orășelul natal din care ea a plecat, el a rămas și cu care cred că putem empatiza mulți dintre noi. E cu Sarah Paulson care mie-mi place mult.

I Care a Lot – Netflix

Un film pe jumătate bun, pe jumătate prost, pe jumătate credibil, pe jumătate tras de păr, pe jumătate dramă psihologică, pe jumătate film de acțiune. Decide fiecare cu ce jumătate rămâne din el.

 

The Distinguished Citizen (El ciudadano ilustre) – Netflix

Mie-mi plac mult filmele argentiniene, că nu se iau foarte în serios și că amestecă foarte bine profunzimea cu prosteala. În plus, ador cum sună spaniola cu accent argentinian.
E despre un scriitor proaspăt laureat cu Nobel care se-ntoarce în satul natal prin care nu mai trecuse de zeci de an. Dacă la început consătenii îl primesc cu surle și trâmbițe, pe parcurs…

Sex, Lies and Videotape

E mai vechi, din 89, dar nu-l văzusem și, cum îmi plac Andie MacDowell și ritmul filmelor anilor 80-90, i-am dat o șansă.

The Ideal Palace – HBO GO

E inspirat dintr-o poveste reală despre un poștaș francez care, la începutul secolului trecut, ajunge să construiască de unul singur un palat, palat considerat una dintre puținele (sau singura?) opere naive din arhitectură. E cu Laetitia Casta și e despre acei nebuni care cred în visul lor până la obsesie.

 

News of the World – Netflix

Pe ăsta cred că l-a văzut deja toată lumea, dar mie-mi place muuuult Tom Hanks, așa că n-am cum să nu-l menționez. Pe scurt, este povestea unui fost veteran din Războiul Civil al cărui job este să cutreiere SUA și să-i țină la curent pe cetățeni cu „ultimele” știri.

 

First Man – Netflix

Despre primul om pe Lună. Un pic cam lălăit, dar overall mi s-a părut bun. Nu sunt fana lui Ryan Gosling, nu-nțeleg care e treaba cu el, dar poate pentru unele dintre voi poate fi un hook important. :D

 

The Mule – Netflix

Îl aveam pe listă de ani de zile, dar uite că abia acum i-a venit timpul. E despre un bătrân horticultor (Clint Eastwood) care ajunge cărăuș de droguri.

The Walk – Netflix

Tot așa, un film pe care-l aveam pe listă de ani de zile, dar cumva l-am tot amânat. Nu m-a dat pe spate, mi s-a părut plictisitor pe alocuri.

 

Fun with Dick and Jane – Netflix

O comedioară de prin 2005, cu Jim Carey și Tea Leoni. M-am amuzat. Cei doi sunt soți și soție, își pierd joburile și găsesc tot felul de metode ingenioso-ilegale să facă rost de bani.

 

My Masterpiece – Netflix

Ăsta chiar mi-a plăcut. E tot argentinian <3, despre un mare pictor care a rupt fâș în anii 80, dar ale cărui opere sunt în prezent considerate cam demodate. Cum revine el pe prima scenă a artei aflați dacă vă uitați.

 

Carrie Pilby – Netflix

E tot genul ăla de film în care nu se-ntâmplă nimic sau, dacă se-ntâmplă, atunci e în capul personajului. E despre o fată cu un IQ excepțional care gândește uneori cam prea mult și în defavoarea propriului confort psihic.

 

Nomadland – #pănet

E unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut anul ăsta, cu Frances McDormand pe care o admir. Personajul principal rămâne fără job și e nevoită să locuiască într-o rulotă și să aibă tot felul de joburi pasagere, mult sub calificarea ei. Chiar dacă subiectul e greu, nu se pune accent neapărat pe umilința muncii necalificate, ci mai degrabă pe bunătatea pe care o putem găsi la tot pasul, dacă suntem dispuși să o căutăm și să o vedem.

Palm Springs – #pănet

Comedie, un fel de Ziua Cârtiței reloaded, despre un el și o ea care rămân captivi în aceeași zi.

 

Promising Young Woman #pănet

E cu Carey Mulligan și e despre abuz sexual și felul în care sunt tratați de autorități și societate abuzatorii vs victime.

Cine ce-a mai văzut și vrea să dea mai departe?

Google Nest Hub Max. O boxă video cu adevărat genială

Netflix taie accesul la conturile care nu sunt în aceeași locuință!