AGON PRO AG274QS. Un nou monitor de jocuri, QHD la 300Hz

Data: 3/06/2022 | Autor: .

AGON PRO AG274QS

AGON by AOC adaugă în portofoliul său noul model AGON PRO AG274QS cu o diagonală de 27” și o rată de reîmprospătare de 300Hz. Echipat cu un panou Fast IPS care suportă DisplayHDR 600, un timp de răspuns GtG de 1 ms și o rezoluție QHD, este ideal atât pentru gameri cât și pentru jucătorii pro, în special pentru fanii genurilor FPS, battle royale sau alte titluri cu mecanică rapidă.

Modelele actuale AGON PRO cu rezoluție Full HD, AG254FG de 25″ (360 Hz) sau AG274FZ de 27″ (260 Hz) demonstrează că viteza poate fi combinată cu un panou IPS de calitate înaltă și design orientat către gameri. Acum, cu modelul de 27 inchi, AGON by AOC împinge rezoluția QHD (2560×1440 pixels) la 300Hz, unul dintre primele afișaje QHD de pe piață cu o rată de refresh atât de înaltă.

Având o rată de reîmprospătare de peste două ori mai mare decât cea a monitoarelor obișnuite de 144 Hz, AG274QS afișează mai multe cadre pe secundă, imaginile fiind astfel mai fluide și mai rapide. În jocurile FPS, unde milisecundele contează, cu cât utilizatorul poate vedea mai repede un adversar care trage cu ochiul după un colț, cu atât mai repede poate reacționa și obține avantajul în competiție.

Datorită timpilor de răspuns GtG de 1 ms și MPRT de 0,5 ms, acțiunea rapidă este fluidă și nu prezintă fenomenul de ghosting. Tehnologiile Adaptive-Sync și AMD FreeSync Premium elimină tearing-ul și stuttering-ul prin utilizarea unei rate de reîmprospătare variabile.

Pentru a acompania gamerii nu doar în jocuri cu dinamică rapidă, AG274QS este certificat DisplayHDR 600, pentru experiențe single player fotorealistice și imersive. Ecranul atinge o luminozitate maximă de 600 niți și poate afișa explozii strălucitoare sau peisaje hipnotizante si umbre de un negru intens în același cadru.

Câștigător al premiului Red Dot, monitorul AG274QS urmărește formula deja dovedită AGON PRO: ramă aprope inexistentă pe 3 laturi pentru setup-uri cu mai multe monitoare, proiector pentru logo-ul AGON si lumină personalizabilă RGB Light FX ce poate fi sincronizată cu alte echipamente AOC prin intermediul suitei G-Menu. Monitorul dispune de un suport metalic robust cu o gamă largă de reglaje pentru înălțime, înclinare, pivotare și rotire.

Hub-ul cu 4 porturi USB 3.2 poate acționa ca un dock pentru a conecta periferice suplimentare, cum ar fi o tastatură de jocuri, un mouse, căști USB etc. Sunetul este asigurat de 2 difuzoare de 5W ce suportă  DTS. Suportul integrat pentru căști ajută la organizarea spațiului. Controlul setărilor OSD se poate realiza cu ajutorul telecomenzii ciurculare, a joystick-ului sau a suitei G-menu.

AGON PRO AG274QS va fi disponibil în România începând cu luna iunie 2022 la prețul recomandat de 5839 Lei.