Amazon ar putea da lovitura cu Kindle Fire. Potrivit analistilor de la Rodman & Renshaw, vanzarile tabletei ar putea depasi 5 milioane de unitati pana la finele anului.
Expertul Ashok Kumar a declarat ca varful de vanzari va fi atins in decembrie, in sezonul de shopping de iarna, atunci cand Amazon ar putea vinde 2 milioane de tablete.
Potrivit DigiTimes, Amazon ar fi primit, pana in prezent, comenzi pentru 4 milioane de tablete. Kindle Fire va fi scoasa la vanzare pe 15 noiembrie pentru 199 dolari.
Un competitor pentru iPad?
Tableta se vrea a fi primul competitor serios pentru iPad-ul celor de la Apple, care costa de peste doua ori mai mult.
Se pare ca producatorul este dispus, chiar, sa vanda tableta in pierdere, urmand sa recupereze banii ulterior, din comenzile generate de utilizatorii noului Kindle Fire.
Avand in vedere pretul foarte scazut, e evident ca specificatiile noii tablete nu sunt chiar impresionante. Aceasta nu va dispune de conectivitate 3G, camera foto, sau microfon. Si asta pentru ca noul Kindle Fire se vrea a fi, in primul rand, un dispozitiv pentru consum de media, cei de la Amazon avand in portofoliu o oferta foarte bogata de muzica, filme si carti.
Tot ce se stie deocamdata este ca noua tableta va dispune de un procesor dual-core, iar display-ul va fi realizat din sticla ultrarezistenta Gorilla Glass si va avea o rezolutie de 1024×600 pixeli.
Cumparatorii noului Kindle Fire vor primi o luna de acces gratuit la serviciul Prime, care ofera transport gratuit pentru toate comenzile Amazon, dar si posibilitatea de a urmari filme si seriale online. Costul acestui serviciu este de 79 de dolari pe an.