Sud-coreenii de la Samsung au brevetat o tehnologie care duce ideea de amprentă umană la un nivel neaşteptat. După ce s-a demonstrat că amprentele de la degete şi chiar şi irisul pot fi uşor depăşite de hackeri, Samsung vrea acum să folosească drept parolă modul în care sunt dispuse venele în braţul uman.
Potrivit GadgetReport.ro, Samsung a brevetat deja tehnologia care ar urma să fie folosită, în premieră, în domeniul ceasurilor inteligente. Detalii aflaţi din patentul depus la Oficiul Federal de Inventii si Mărci din SUA.
Dispunerea venelor va fi citită cu un senzor cu infrarosu, amplasat pe spatele ceasului, astfel că deblocarea acestuia nu va putea fi realizată decât prin amplasarea smartwatch-ului pe mâna proprietarului sau a utilizatorului înregistrat în baza de date.
Potrivit experţilor, această tehnologie ar putea fi folosită şi în alte domenii, de la deschiderea uşilor inteligente la hoteluri sau maşini, la plăţile securizate în magazine.