Apple HomePod este numele gadgetului cu care Apple vrea să concureze Google Home şi Amazon Echo pentru un loc în sufrageria sau bucătăria noastră. Apple HomePod este gândit să răspundă la orice întrebare pe care i-o adresezi prin intermediul asistentului SIRI, relatează GadgetReport.ro
Apple HomePod arată ca o boxă wireless obişnuită însă, pe lângă faptul că redă muzică (inclusiv posturi de radio) prin AirPlay 2 şi preia apelurile de pe telefon pe speaker, include şase microfoane şi un procesor A8. Gadgetul se conectează la internet şi, cu ajutorul SIRI, preia funcţiile asistentului virtual.
Cu alte cuvinte, poate fi folosit pentru a afla toate informaţiile pe care, până acum, le comandam prin intermediul iPhone-ului sau iPad-ului.
Apple HomePod, sunet excelent
Jurnaliştii care l-au văzut, la lansarea oficială de ieri, spun că Apple HomePod sună foarte bine, difuzoarele fiind de calitate, iar sunetul bine definit, cu mult bass, fără distorsiuni.
Gadgetul include un sistem inteligent de adaptare a experienței audio la mediul ambiant printr-o tehnologie intitulată real-time acoustic modeling
Apple HomePod, preţ dublu faţă de Amazon Echo
Apple HomePod va fi disponibil în magazine abia din luna decembrie, în culorile alb şi gri (space gray) la preţul de 350 dolari. Un preţ dublu faţă de Amazon Echo! Google Home costă 129 de dolari.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.