Chinezii au lansat precomenzile pentru unul dintre cele mai spectaculoase telefoane din 2016, Elephone M3. Un smartphone cu specificaţii de top pe care Samsung, LG şi Sony abia se pregătesc să le lanseze pe noile lor telefoane. Preţul? Unul la un sfert faţă de un flagship cu iz occidental.
Telefonul chinezilor are un profil cu un look premium, cu o carcasă metalică foarte subţire şi un ecran de 5,5 inchi, 2 ,5D, cu rezoluţie Full HD, 1920 x 1080 pixeli.
Elephone M3 este propulsat de un procesor MTK6755 Octa Core de 2 Ghz, care lucrează împreună cu 3 GB de RAM şi o placă video Mali-T860MP2, de ultimă generaţie.
Telefonul are sistemul de operare Android 5.1, upgradabil la Android 6.0 şi îşi păstrează informaţiile pe un spaţiu de stocare de 32 GB, extensibil prin card până la 128 GB.
Elephone M3 beneficiază de un pachet de camere excelente, un senzor de selfie OV8858, de 8 MP, cu un unghi de 84 de grade, şi o cameră principală Sony IMX230 de 21 MP, cu deschidere F/2.0, HDR, autofocus si un flash dual.
Telefonul are un senzor de amprentă, pe capacul din spate, cu ajutorul căruia poţi securiza telefonul şi să accesezi rapid tot felul de informaţii.
Ca orice telefon chinezesc de calitate, gadgetul este dual SIM, adică primeşte două cartele de telefon, şi are toate dotările devenite standard în materie, de la Bluetooth: 4.0, GPS, A-GPS, GLONASS, Sensor: G-sensor, P-sensor, Light-sensor, Accelerometer, Hall sensor, E-compass.
Elephone M3 se conectează la internet prin modulul 4G şi prin WiFi: 802.11 a/b/g/n, 2.4G/5G WiFi,
Smartphone-ul are o baterie excelentă, de 3000 mAh, care beneficiază de Quick charge, adică dacă îl pui în priză 10 minute, rezistă 2 ore şi se încarcă complet în numai 120 de minute. Ne-a plăcut şi faptul că telefonul are conectorul de ultimă generaţie Type-C, care permite transferul de date până la 10 Gbps.
Telefonul îl puteţi precomanda în variantele Rose Gold, Grey şi Golden, de pe site-ul Gearbest.com la preţul de 200 de dolari.