Ferrari F80 este cel mai puternic model de serie construit vreodată la Maranello, iar sursa acestei puteri contrazice mitologia mărcii: nu un V12, ci un V6 de trei litri. Pentru mulți fani, asocierea dintre Ferrari și șase cilindri pare o erezie, deși istoria italienilor este plină de motoare cu această arhitectură, de la monopostul Dino din Formula 2 până la actualul 296 GTB.
Cifrele explică decizia mai bine decât orice argument sentimental. Blocul de 2.992 cmc, cu unghiul dintre bancurile de cilindri de 120 de grade, dezvoltă singur 900 de cai putere. Puntea față electrică, împreună cu motorul MGU-K montat pe transmisie, adaugă alți 300 de cai. Împreună, ansamblul ajunge la 1.200 CP, adică aproximativ 883 kW, un record absolut pentru un model rutier al constructorului italian.
Ce împrumută Ferrari F80 de la mașina de Le Mans
Motorul și o bună parte din componentele hibridului derivă din 499P, prototipul cu care Ferrari a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans în 2023 și 2024. Blocul de competiție a fost însă rescris substanțial pentru uz rutier, cu piese noi, ceea ce a permis obținerea unei puteri specifice ieșite din comun pentru o mașină de serie, aproape 300 de cai pe litru, obținută parțial prin presiuni de supraalimentare de circa 3,7 bar.
Partea electrică nu se limitează la a adăuga cai. F80 folosește o arhitectură la 800 de volți și turbine electrificate, așa-numitele e-turbo, care transformă energia recuperată de la turbosuflante în electricitate suplimentară. Efectul practic este dispariția aproape completă a ezitării tipice motoarelor turbo, pentru că motorul electric integrat menține turbina în rotație. La acestea se adaugă sistemul Boost Optimization, care livrează energia electrică exact în punctele unde ajută cel mai mult la timpul pe tur.
Aerodinamică, suspensie și frâne
Sistemele aerodinamice produc peste 1.050 de kilograme de portanță negativă, adică mai bine de o tonă de apăsare pe sol la viteză mare. Accelerația de la zero la 200 km/h se consumă în 5,75 secunde, iar pragul de 100 km/h este atins, potrivit datelor oficiale Ferrari, în 2,15 secunde. Viteza maximă declarată este de 350 km/h.
Suspensia activă a fost reproiectată, iar brațele superioare sunt fabricate printr-o tehnică de printare 3D preluată din Formula 1. Metoda permite obținerea unor piese complexe din aluminiu, simultan mai ușoare și mai rezistente, iar economia de masă se ridică la puțin sub patru kilograme. Pare puțin, dar este masă nesuspendată, categoria în care fiecare gram contează dublu.
Frânele carbo-ceramice opresc mașina de la 100 km/h în aproximativ 28 de metri. Pentru ca performanța să nu se degradeze după câteva tururi, F80 primește un circuit dedicat de răcire: deschideri în structura frontală trimit aer direct spre componentele de frânare, cu un debit mai mare cu 20% decât la LaFerrari, iar puntea spate are canale separate pentru discuri și pentru etriere.
Cine poate cumpăra un Ferrari F80
Practic, nimeni în acest moment. Modelul a fost prezentat în octombrie 2024, la 80 de ani de la înființarea companiei, ca succesor al lui LaFerrari, și va fi produs în 799 de exemplare, toate rezervate încă înainte de startul fabricației. Prețul de listă se apropie de 3,6 milioane de euro, echivalentul a circa 3,9 milioane de dolari. Cutia este o transmisie cu dublu ambreiaj și opt rapoarte, bateria are 2,28 kWh, iar masa uscată declarată este de 1.525 de kilograme. Pe circuitul propriu de la Fiorano, F80 a stabilit cel mai rapid tur pentru un Ferrari homologat rutier, 1 minut și 15,3 secunde.
Dacă te interesează direcția în care se îndreaptă marca, am scris despre reacțiile la Ferrari Luce, primul model electric al italienilor, iar pentru pasionații de istorie avem povestea unei Ferrari 250 GT SWB California Spyder scoasă la licitație și episodul mai puțin cunoscut al Daciei MD87, Ferrari-ul românesc care nu a ajuns niciodată în producție.
Detaliile tehnice oficiale se găsesc pe pagina dedicată de pe site-ul Ferrari.
