MSI prezintă noul laptop GS65 Stealth, un gadget ultraperformant și cu un design subțire și elegant. GadgetReport.ro l-a testat intensiv timp de câteva zile, iar așteptările noastre au fost confirmate. Avem de-a face cu un laptop care oferă performanță în toate segmentele, indiferent că îl folosești pentru jocuri, aplicații, filme sau browsing, relatează GadgetReport.ro
MSI GS65 Stelth 8SG are un ecran de 15.6 inch Full HD, la o rata de refresh de 144 de HZ. Laptopul este propulsat de un procesor Intel Core I7-8750H, din a opta generație – Coffe Lake, 16 GB DDR 4 (ce poate fi upgradata până la 32 de GB) și un spațiu de stocare SSD de 512 GB.
MSI-ul include o placa video Nvidia RTX 2080 Max Q de 8 GB ce poate duce cele mai noi jocuri la detalii ridicate, cât și tehnologia Ray-Tracing.
Pe partea de design, prima impresie este că laptopul este identic cu modelul din 2018, cu mici diferențe în detalii. MSI GS65 Stelth 8SG este foarte subțire și elegant, având o culoare negru mat cu inserții aurii. Am remarcat și sigla MSI, unde dragonul cât și sigla au conturul aurit.
Dincolo de impresia de robustețe și eleganță, carcasa are o zonă ceva mai sensibilă.În zona unde se află grila de speaker și butonul de POWER, plasticul se îndoaie destul de ușor și există posibilitatea unui accident nedorit.
Tastatura este una specială, poartă semnătura Steelseries, un brand foarte cunoscut în lumea comunității de gaming pentru perifericele sale.
Keyboard-ul are diferite funcții extra precum oprirea și pornirea sunetului și schimbarea modului de iluminare a tastaturii.
Sunetul este unul pe măsura performanței video, sistemul de boxe realizat de Dynaudio oferind un semnal bine balansat, cu bași și înalte bine definite, fapt care se simte mai ales atunci când urmărești un clip muzical sau te joci un game plin de adrenalină, în care efectele sonore sunt multiple.
Trackpadul are o suprafață mare și se simte foarte bine la atingere. Pentru click se poate utiliza toată suprafața – un punct forte al laptopului.
În ceea ce privește ecranul de 15,6 inch FullHD, acesta nu ne-a dezamăgit în sesiunile de gaming, reușind să redea culori vii și un contrast plăcut ochiului. Laptopul nu prezintă tehnologia Gsync, absență compensată de rata de refresh optimă.
CUM SE COMPORTĂ ÎN JOCURI
Pentru a testa performanța lui MSI GS65 Stelth 8SG, am ales câteva jocuri de ultimă generație, care solicită la un nivel maxim hardware-ul – Anthem, Apex Legends și Sekiro.
În Anthem, setat pe mediu-high, jocul rulează perfect. Din punctul de vedere al răcirii și al performanței în timpul jocurilor, MSI Dragon Center se ocupă de optimizarea resurselor. Pentru o performanță optimă, ar trebui trecut pe modul Performance.
Apex Legends și Sekiro nu au avut, de asemenea, nici-o problemă de redare, acestea rulând la cele mai ridicate setări grafice.
Bateria lui MSI GS65 Stelth 8SG are o autonomie destul de mică. În testele noastre, în timpul utilizării normale, am ajuns la aproape 6 ore, însă doar cu luminozitatea ecranului adusă la jumătate. În timpul sesiunilor de gamimg, am ajuns la un maxim de o oră și 30 de minute, tot la aceași luminozitate a ecranului. Dacă e încărcat full, MSI GS65 Stelth 8SG poate duce până la două ore de gaming fără probleme.
CONCLUZIE
MSI GS65 Stelth 8SG este un laptop care ne-a surprins în mod plăcut, reușind să îndeplinească cu succes toate testele noastre. Se descurcă bine în jocuri, ireproșabil în utilizarea obișnuită, iar trackpad-ul excelent și tastatura luminată, cu butoane extra, reprezintă plusuri semnificative în acest segment.
Prețul este însă pe măsura tehnologiei. Dacă vrei performanță, trebuie să plătești și nu puțini bani. Prețurile pleacă de la aproape 2000 de euro. Vezi detalii AICI.