Globurile de Aur 2021. Lista celor mai bune filme și trailerele video

Data: 1/03/2021 | Autor: .

Lungmetrajul „Nomadland” a câştigat premiul pentru cel mai bun film dramatic la cea de-a 78-a ediţie a Globurilor de Aur

Cele mai bune filme și seriale din ultimul an au fost premiate duminică seară în cadrul Globurilor de Aur 2021, gală organizată în format virtual în acest an din cauza pandemiei de coronavirus.

Globurile de Aur 2021. Cel mai bun film dramatic

Lungmetrajul „Nomadland” a câştigat premiul pentru cel mai bun film dramatic la cea de-a 78-a ediţie a Galei ,,Globurile de Aur 2021”, organizată duminică seară la Los Angeles şi New York, potrivit contului de Twitter al acestor trofee atribuite de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA).

Pelicula „Nomadland”, regizată de Chloe Zhao, a concurat la această categorie cu producţiile cinematografice „The Father”, „Mank”, „Promising Young Woman”, „The Trial of the Chicago 7”.

Filmul „Nomadland” spune povestea unei femei, interpretată de actriţa Frances McDormand, care devine un fel de nomad al zilelor noastre, transformându-şi camioneta într-o locuinţă mobilă şi călătorind alături de alţi compatrioţi într-o caravană ce străbate vestul american, după colapsul economic al unui orăşel din Nevada.

În 2020, Globul de Aur la categoria „cel mai bun film – dramă” a fost câştigat de lungmetrajul „1917”, regizat de cineastul britanic Sam Mendes.

Andra Day a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un film dramatic la cea de-a 78-a ediţie a Globurilor de Aur.

La această categorie au fost nominalizate actriţele Viola Davis („Ma Rainey’s Black Bottom”), Andra Day („The United States vs. Billie Holiday”), Vanessa Kirby („Pieces of a Woman”), Frances McDormand („Nomadland”), Carey Mulligan („Promising Young Woman”).

Globurile de Aur 2021. Cel mai bun film de comedie

Lungmetrajul „Borat Subsequent Moviefilm” a câştigat duminică seară, în cadrul celei de a 78-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru cel mai bun film la categoria comedie/musical. Pelicula, regizată de Jason Woliner, cu Sacha Baron Cohen în rolul principal, a concurat la această categorie cu filmele „Hamilton”, „Music”, „Palm Springs”, „The Prom”

Imaginile din Borat 2 devenite virale pe internet

Chadwick Boseman, decedat în 2020, a câştigat postum premiul pentru cel mai bun actor într-un film dramatic graţie rolului interpretat în pelicula „Ma Rainey’s Black Bottom”, duminică seară, în cadrul celei de a 78-a ediţii a Globurilor de Aur.

La această categorie au fost nominalizaţi actorii Riz Ahmed („Sound of Metal”), Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins („The Father”), Gary Oldman („Mank”), Tahar Rahim („The Mauritanian”).

Globurile de Aur 2021. Cea mai bună serie

Producţia de televiziune „The Queen’s Gambit” a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună miniserie/ lungmetraj TV la cea de-a 78-a gală de decernare a acestor trofee de prestigiu, atribuite duminică seară de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), potrivit contului de Twitter al evenimentului.

La această categorie au fost nominalizaţi actorii Riz Ahmed („Sound of Metal”), Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins („The Father”), Gary Oldman („Mank”), Tahar Rahim („The Mauritanian”).

 

Globurile de Aur 2021. Cel mai bun serial de dramă

La categoria „cel mai bun serial – dramă” au fost nominalizate producţiile de televiziune „The Crown”, „Lovecraft Country”, „The Mandalorian”, „Ozark”, „Ratched”.

Producţia de televiziune „The Crown” a câştigat premiul pentru cel mai bun serial dramatic la cea de-a 78-a gală a Globurilor de Aur, atribuite duminică seară de Asociaţia Presei Străine din Hollywood (HFPA), relatează contul de Twitter al acestor trofee.

Lista premiilor atribuite la cea de-a 78-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur 2021, organizată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), la Los Angeles şi New York:

CINEMATOGRAFIE:

Cel mai bun film – dramă: „Nomadland”

Cel mai bun film – comedie/musical: „Borat Subsequent Moviefilm”

Cel mai bun regizor: Chloe Zhao („Nomadland”)

Cel mai bun actor într-un film-dramă: Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”)

Cel mai bun actor într-un film – comedie/musical: Sacha Baron Cohen („Borat Subsequent Moviefilm”)

Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Andra Day („The United States vs. Billie Holiday”)

Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/musical: Rosamund Pike („I Care a Lot”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya („Judas and The Black Messiah”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Jodie Foster („The Mauritanian”)

Cel mai bun scenariu: Aaron Sorkin („The Trial of the Chicago 7”)

Cea mai bună coloană sonoră: Trent Reznor, Atticus Ross, Jon Batiste („Soul”)

Cel mai bun cântec original: „Io Si”, interpretat de Laura Pausini în filmul „The Life Ahead”

Cel mai bun film străin: „Minari” (SUA)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Soul”

Premiul onorific Cecil B. DeMille: Jane Fonda

TELEVIZIUNE:

Cel mai bun serial-dramă: „The Crown”

Cel mai bun serial – comedie/musical: „Schitt’s Creek”

Cel mai bun actor într-un serial-dramă: Josh O’Connor („The Crown”)

Cel mai bun actor într-un serial – comedie/musical: Jason Sudeikis („Ted Lasso”)

Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă: Emma Corrin („The Crown”)

Cea mai bună actriţă într-un serial-comedie/musical: Catherine O’Hara („Schitt’s Creek”)

Cea mai bună miniserie/lungmetraj TV: The Queen’s Gambit”

Cel mai bun actor într-o miniserie/lungmetraj TV: Mark Ruffalo („I Know This Much Is True”)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie/lungmetraj TV: Anya Taylor-Joy („The Queen’s Gambit”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: John Boyega („Small Axe”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: Gillian Anderson („The Crown”)

Premiul onorific Carol Burnett: Norman Lear.