Google a introdus un buton special pentru jocuri pe reteaua de socializare Google+. In prezent sunt disponibile 16 jocuri, printre care „Angry Birds”, „Zynga Poker”, „Zombie Lane” si „Sudoko”.
Utilizatorii isi pot invita cunoscutii sa se joace impreuna online. „Experientele pe care le impartasim sunt importante pentru relatiile noastre. Vrem sa facem astfel incat jocurile online sa fie la fel de amuzante si sa aiba aceeasi semnificatie ca jocurile din viata reala”, a declarat Vic Gundotra, reprezentantul Google, citat de Brand Republic.
La numai cateva ore dupa ce Google a anuntat, pe blog, disponibilitatea paginii de jocuri, rivalii de la Facebook au prezentat mai multe aplicatii, printre care Game Ticker, care transforma coloana Facebook Chat intr-un flux care afiseaza activitatile utilizatorilor in diferite jocuri.
Chiar daca se afla inca in faza beta, Google+ a atras 20 de milioane de vizitatori pe site in numai trei saptamani de la lansare, a anuntat Comscore. Daca Google+ isi mentine ritmul de crestere, va atinge pragul de 100 de milioane de useri mai repede decat orice alt serviciu. Principalul concurent al Google+, reteaua sociala Facebook, are, in prezent, aproximativ 750 de milioane de utilizatori.
Primii 25 de milioane de clienti i-a castigat insa in trei ani, in timp ce site-ului Twitter i-au trebuit 30 de luni. Reteaua Google+ este construita dupa o structura similara cu cea a Facebook, ce pune accent pe informatiile si fotografiile postate de utilizatori.
Trip Chowdhry, analist al companiei Global Equities Research afirma ca “migratia in Google + din Facebook e abia la inceput”. Google + se afla, in prezent, in faza de teste, fiind disponibila numai prin invitatie.
Potrivit FindPeopleOnPlus si SocialStatistics, citate de Gizmodo, peste 85% dintre utilizatorii retelei de socializare Google+ sunt barbati, comparativ cu o distributie aproape egala in cazul Facebook.