Google Pixel Fold. Cum ar putea arăta primul telefon flexibil dezvoltat de Google

Pare că Google să pregătește să lanseze, în această lună, cu ocazia evenimentului Google I/O, primul său telefon flexibil. Google Pixel Fold ar urma să fie prezentat odată cu lansarea telefonului Pixel 7a și a tabletei Pixel.

Andrei Negrescu Andrei Negrescu
2 min citire
Google Pixel Fold
Publicitate
Google Pixel Fold. Cum ar putea arăta primul telefon flexibil dezvoltat de Google
Google Pixel Fold

Pare că Google să pregătește să lanseze, în această lună, cu ocazia evenimentului Google I/O, primul său telefon flexibil. Google Pixel Fold ar urma să fie prezentat odată cu lansarea telefonului Pixel 7a și a tabletei Pixel.

Publicitate

Pe surse am aflat tot felul de informații despre aceste noi gadgeturi, astfel că ne-am făcut o idee destul de clară despre ce să ne așteptăm mai ales de la pliabil, inclusiv despre design și camera foto.

În weekend, cunoscutul leaker Kuba Wojciechowski a împărtășit un videoclip care ar putea fi prima confirmare reală cu Pixel Fold în acțiune.

Videoclipul partajat de Wojciechowski pe Twitter dezvăluie atât ecranul de pe partea exterioară, cât și ecranul intern.

https://twitter.com/i/status/1649570662292357120

Imaginile par să prezinte un telefon ceva mai gros, mai proeminent decât Galaxy Z Fold 4. Nu putem spune prea multe despre calitatea ecranelor, deoarece o mare parte a acestora au fost blurate din motive de confidențialitate.

Cu toate acestea, acest lucru ne oferă o idee mai bună despre construcția aparatului pliabil înainte de presupusul său debut.

Publicitate

Una dintre informațiile pe care le-am primit recent sugerează că Google Pixel Fold ar putea avea „cea mai durabilă balama de pe un pliabil”.

CNBC relata, recent, că telefonul ar cântări în jur de 284 de grame și chiar ar reuși să prezinte rezistență la apă.

Am auzit în ianuarie că Pixel Fold ar putea folosi o balama în stil teardrop, similară cu cea a pliabilelor lansate de Vivo. Se zvonește că Samsung lucrează la o balama similară pentru Galaxy Z Fold 5, ceea ce ar putea să-l facă mai subțire decât predecesorul său.

Toate aceste informații legate de Pixel Fold vin imediat după un studiu recent care sugerează un an puternic pentru segmentul pliabil din SUA.

Publicitate

Google a actualizat deja câteva dintre aplicațiile sale pentru a se adapta la formatul de telefoane flexibile, semn că există o preocupare intensă în acest segment.

Publicitate

Ultimele Știri

Descoperă mai multe

Articole selectate pentru tine

Se încarcă...