Huawei P9 este, de departe, cel mai spectaculos telefon chinezesc pe care l-am testat în 2016. Un gadget cu un profil metalic, cu iz premium, impecabil la nivel software şi cu o soluţie multimedia cu optică Leica care oferă imagini clare şi în culori calde. Chinezii chiar au reuşit să facă din Huawei P9 un concurent real pentru Samsung Galaxy S7 şi iPhone 6.
PLUSURILE HUAWEI P9
Design peste medie, cu iz premium
ecran excelent, cu un unghi de vizualizare foarte bun
soluţie hardware optimă, fără întreruperi
un ecosistem software excelent, cu o abordare simplă şi inedită
sunet bun, clar, cu mulţi başi, peste medie
autonomie remarcabilă, cu multe facilităţi de optimizare
MINUSURILE HUAWEI P9
Butoanele virtuale sunt foarte sensibile, dacă nu eşti atent in timp ce scrii un mesaj, le poţi activa foarte uşor
camerele foto sunt prea puţin performante în condiţii de noapte
Huawei P9 are un profil metalic, cu iz premium, cu o carcasă subţire, de tip unibody, de numai 6.95 mm grosime şi cu o margine laterală de 1.7 mm, care cuprinde un display de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 423 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 4. Plasticul este prezent doar în zona dual-camera, probabil şi pentru a facilita semnalul de date și Wi-Fi.
Ecranul este luminos, are un contrast puternic și un unghi de vizibilitate foarte bun. Din acest punct de vedere, Huawei P9 este, de departe, cel mai intersant smartphone chinezesc pe care l-am testat în ultimii ani.
TELEFONUL SE MIŞCĂ IREPROŞABIL
Huawei P9 este propulsat de un procesor HiSilicon Kirin 955 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A72 la 2.5 GHz + 4 x ARM Cortex-A53 la 1.8 GHz. Gadgetul vine cu grafică Mali-T880 MP4, 3 GB RAM, un spaţiu de stocare de 32 GB spațiu de stocare, slot combo – 2 x SIM sau 1 x SIM + 1 x microSD de până la 128 GB.
Procesorul Hisilicon Kirin 955 are patru nuclee de 2,5Ghz și patru nuclee de 1,8Ghz, iar împreună cu memoria de 3GB generează o experienţă de utilizare ireproşabilă. Am butonat telefonul timp de trei săptămâni şi n-am avut nici măcar o situaţie în care Huawei P9 să nu răspundă comenzilor, să se blocheze, să necesite închiderea aplicaţiilor etc.
Huawei P9 rulează sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow împreună cu suita Emotion UI
4.1. O soluţie software excelentă, care oferă o experienţă multimedia absolut aparte. Dincolo de clasicul Android, chinezii au dezvoltat pentru acest telefon un sistem de notificări dedicat, foarte simplu şi natural.
În privinţa celorlalte dotări, toate sunt la nivel de top – 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS, GLONASS, USB type-C şi jack de 3.5 mm pentru căştile audio.
SUNET BUN, CĂŞTI MEDIOCRE
Căştile audio nu sunt dintre cele mai bune. Au un design in genul celor de la Apple iPhone, însă nu reuşesc să livreze sunetul la calitate prea bună. Muzica se aude puţin metalic, fără prea mulţi başi. Alternativa este să cumpăraţi o pereche de căşti de iPhone sau de Samsung – diferenţa va semnificativă.
Huawei P9 compensează însă cu difuzorul incorporat, al cărui sunet este foarte bun, clar, puternic, fără distorsiuni.
CAMERA BUNĂ, DAR SUB CEA DE PE GALAXY S7
Una dintre cele mai importante facilităţi aduse de noul smartphone Huawei P9 o reprezintă sistemul de camere cu optică Leica. Pe spate avem un senzor moncrom de 12 Megapixeli + senzor color de 12 Megapixeli, cu o dimensiune a pixelului de 1.25 microni, geo-tagging, detecție a feței, HDR, şi care filmează la 1080p cu 30 fps.
Una dintre camere realizează fotografii în format RGB standard, în timp ce cealaltă face doar poze alb-negru. Altfel spus, una dintre camere se ocupă de captarea culorii iar cealaltă de claritate.
Combinate, camerele, dotate cu diafragmă f/2.2 şi autofocus laser, oferă o imagine despre care Huawei afimră că oferă cu 270% mai multă lumină decât cea de pe iPhone 6s.
Am testat camera în diverse situaţii, insistând, bineînţeles, pe imaginile de întuneric, acolo unde este solicitată cel mai mult. Iar rezultatele le vedeţi mai jos.
Imaginile de zi sunt excelente. Culori calde, bine definite, imagini strălucitoare. În întuneric, însă, în club de exemplu, performanţa nu a fost cea la care ne aşteptam. Calitatea imaginilor este sub cea de pe Galaxy S7 şi iPhone 6, principalii rivali.
Telefonul vine şi cu un software dedicat, care îţi permite să faci fotografii în stil Instagram. Multe dintre filtre arată bine iar rezultatele sunt excelente. Pe timp de zi, pentru că noaptea sunt practic inutilizabile.
Nici camera de selfie de 8 MP nu se descurcă mai bine în întuneric. Aceleaşi probleme în a reuşi să contureze detaliile. Însă, pe ansamblu, experienţa nu lasă de dorit. Până la urmă, la ce ne putem aştepta de la o cameră de telefon?
AUTONOMIE PESTE MEDIE
Huawei P9 are o baterie de 3000 mAh, care îi asigură o autonomie peste medie, adică de mai mult de o zi. Ne-a plăcut faptul că vine cu un software care îţi permite să creşti autonomia. De exemplu, îţi poate reduce rezoluţia telefonului de la Full HD la 720X1280 pixeli şi bateria primeşte un boost de 30%.
Ai inclusiv trei nivele de Power Plan – performance, smart şi ultra power saving, care îţi pot aduce o autonomie la limita de o săptămână! Din acest punct de vedere, Huawei merită toate laudele.
Telefonul se încarcă cu chargerul de 5V2A, prin cablul USB Type C – USB.
Urmăriţi unboxing-ul GadgetReport.ro în clipul video de mai jos.
Am testat Huawei P9 în cadrul programului Orange Smartphone Tester.