Studiourile 20th Century Fox pregatesc lansarea, pe 24 iunie, a unuia dintre cele mai asteptate comeback-uri din cinematografie din ultimii ani. Dupa Star Wars, a venit rândul unui alt film de referinţă să vină cu o continuare – Independence Day 2: Resurgence.
Ca şi în primul film, şi de această dată va fi vorba de lupta pentru supravieţuire a rasei umane în faţa extratereştrilor.
Acţiunea filmului Independence Day 2: Resurgence, are loc la 20 de ani de la evenimentele din primul film Ziua Independenţei, iar scenariul, scris de Carter Blanchard şi regizorul Roland Emmerich, foloseşte o soluţie inspirată pentru a face omenirea să aibă şanse într-o confruntare cu extratereştrii.
Deşi actorul Will Smith a preferat să nu revină la rolul Căpitanului Steven Hiller, moartea personajului său este explicată printr-un accident aviatic în timpul unei testări.
Jeff Goldblum revine în rolul cercetătorului David Levinson alături de Judd Hirsch, Bill Pullman, Vivica A. Fox şi evident, Brent Spiner în rolul Doctorului Okun.
Cu un buget de peste 200 milioane de dolari,Roland Emmerich pare să se fii întrecut pe sine şi din câte se pare, unul din ţelurile sale este ca Resurgence, să fie un film „mai măreţ” şi mai plin de acţiune, decât cel din 1996.
Filmul original Ziua Independenţei, a avut premiera cu cel mai mare succes din 1996, încasând peste 800 de milioane de dolari, iar în câteva săptămâni de la lansare, a devenit primul film din istorie ce a încasat peste 500 milioane de dolari în afara Statelor Unite.
GadgetReport.ro va prezintă cele mai spectaculoase imagini din noul film care, cu siguranta, va face record de incasari.
Regizat de acelaşi Roland Emmerich, filmul îi va aduce din nou pe marile ecrane pe Jeff Goldblum în rolul lui Levinson, Bill Pullman (Preşedintele Whitmore), Judd Hirsch (Julius Levinson) şi Brent Spiner (Dr. Brakish Okun). Liam Hemsworth, Joey King, Maika Monroe, William Fichtner sunt numele noi din distribuţia Independence Day 2: Resurgence.
Noul Independence Day 2: Resurgence va ajunge în cinematografele din Romania pe 24 iunie 2016. Trailerele video au ajuns viral pe youtube, adunând peste 100 de milioane de vizualizări.